REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Mie., 21 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7619
14° Constanța Miercuri, 21 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7619
 

POLIŢIŞTII de la Transporturi au efectuat CONTROALE în staţiile de cale ferată

POLIŢIŞTII de la Transporturi au efectuat CONTROALE în staţiile de cale ferată

Replica API 21 ianuarie 2021 | 09:47 1121

În perioada 19 - 20 ianuarie 2021, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au desfășurat activități în cadrul acţiunii „RAIL ACTION DAY– Active Shield”, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL

POLIŢIŞTII de la Transporturi au efectuat CONTROALE în staţiile de cale ferată

Polițiștii constănțeni au acționat pentru siguranța călătoriilor cu trenul și a transporturilor feroviare, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță publică în trenuri și stațiile de cale ferată.

Astfel, au efectuat verificări în 25 de staţii de cale ferată şi 36 de trenuri de călători.

De asemenea, polițiștii au legitimat 176 de persoane și au controlat 15 bagaje.

Pe parcursul activităţilor, au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 10.000 de lei, fiind constatată în flagrant delict o infracțiune de furt calificat, mai exact o persoană a fost depistată în timp ce ar fi sustras combustibil din vagoane-cisternă.

D.M.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ca vand loc langa loc, bot in bot.
0
0