REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
14.2° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Poliţiştii "disponibilizaţi" de la Eforie sunt plini de vile

Poliţiştii "disponibilizaţi" de la Eforie sunt plini de vile

Replica API 4 iunie 2011 | 00:00 746

Să le plângi de milă, şi alta nu!

Să le plângi de milă, şi alta nu!

Scandalul tăierilor salariale, disponibilizărilor, dar şi al averilor din MAI continuă. În timp ce unii poliţişti protestează pe bună dreptate, neavând nici un viitor decent în faţă şi riscând să fie şi disponibilizaţi, sunt alţii care s-au asigurat pentru mulţi ani, şi-au deschis afaceri şi aproape că se pot lăsa de uniforma de poliţişti, îmbrăcând vestimentaţii de afacerişti. Mai sunt şi alţii care se împart cu succes între cele două profesii.

Astfel, în timp ce mulţi poliţişti constănţeni se plâng că mor de foame, fostul şef al Poliţiei Eforie, actualmente adjunct, Horaţiu Radu Dragoş, nu ar avea prea multe motive de îngrijorare în privinţa diminuării salariului de poliţist şi nici din cauza unei eventuale disponibilizări. Atât el cât şi soţia sa şi-au pus pe picioare propria afacere, care nu este deloc neglijabilă. Începând cu declaraţia de avere, poliţistul deţine un teren intravilan de 340 metri pătraţi, pe strada Bucovinei numărul 15 din Eforie Nord, pe care şi-a construit un ditamai hotelul de 800 metri pătraţi, care este trecut sub forma de "casă de locuit" şi care figurează pe numele soţiei, Ileana Dragoş. Totodată, soţii Dragoş mai deţin un apartament în Năsăud şi unul în Eforie. De menţionat că, potrivit declaraţiei de avere, poliţistul Dragoş conduce un autoturism Dacia Logan, cumpărat în rate, în 2005. Despre creditele bancare, putem spune că poliţistul a fost destul de încrezător în veniturile pe următorii ani. El a făcut un credit, în 2007, în valoare de 80.000 de euro, scadent în 2037, iar un alt credit, făcut în 2010, cu scadenţă în 2035, în valoare de 120.000 euro. Şi în privinţa salariului, Radu Horaţiu Dragoş stă bine. În 2009, salariul anual a fost de 40.000 euro, în timp ce în 2010, salariul i-a fost majorat cu 5000 de lei. Facem aceste precizări în contextul în care, deunăzi, şeful poliţiştilor din Eforie se plângea de disponibilizări şi de tăieri la salarii.

O soţie afaceristă te scoate întotdeauna din criză

Revenind, soţia adjunctului lui Coteanu, Ileana Dragoş, apare ca acţionar al mai multor societăţi. Potrivit site-ului Registrului Comerţului, femeia deţine SC Turism Serv Prod SRL, înfiinţată în 2005, în care este asociată cu o altă persoană, Ionela Capsoman, ocupându-se cu "administrarea imobilelor pe baza de comision sau contract". Firma are sediul pe strada Bucovinei numărul 16. Potrivit ultimului bilanţ depus, aferent anului 2009, firma a rulat numai 51.725 lei, fără a obţine nici un profit. Societatea are activitatea întreruptă temporar. Însă, în 2007, familia Dragoş şi-a înfiinţat o altă societate, cu un domeniu de activitate asemănător primeia şi având aceeaşi adresă. Astfel, SC Condominiu SRL figurează ca fiind funcţională, însă pe anii 2008 şi 2009, la Registrul Comerţului s-a depus o declaraţie pe propria răspundere că firma nu a desfăşurat nici o activitate de la constituire.

Afacere deschisă în urmă cu 2 săptămâni!

Cea mai nouă afacere în care poliţistul Dragoş şi soţia lui şi-au pus speranţa, este "Dragos Gh. Ileana - întreprindere individuală", înfiinţată pe 23 mai 2011, având sediul la aceeaşi adresă ca şi celelalte două: strada Bucovinei numărul 15. Obiectul de activitate al acesteia este similar celorlalte: "închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate", Ileana Dragoş fiind unic acţionar.

Gabi Coteanu se descurcă cum poate

Actualul şef al Poliţiei Eforie, comisarul Gabriel Coteanu, arată că se descurcă cum poate, în condiţiile actualelor schimbări. El nu deţine nici hoteluri şi nici firme. În declaraţia sa de avere din 2010, Coteanu deţine un teren intravilan de 630 metri pătraţi, cumpărat în 2002, o casă cumpărată în 2007 şi un autoturism Dacia 1310 din 1998, chiar dacă, în realitate, conduce un BMW X5 negru, care suţine că doar îl foloseşte, fiind împrumutat. Salariul anual, potrivit declaraţiei din 2010, era de 56.162.

Poliţist criminalist cu datorii la bănci de 43.000 de euro

Poliţistul criminalist Dan Valentin, tot de la Poliţia Eforie, deţine un teren intravilan de 300 metri pătraţi, în Eforie Sud, cumpărat în 2004, o casă în suprafaţă de 84 metri pătraţi, conduce un autoturism Seat Ibiza, model 1994, şi are 2 credite bancare: unul la Raifeissen, contractat în 2006, scadent în 2036, în valoare de 33.000 euro, respectiv unul la Banca Românească, din 2007, scadent în 2014, în valoare de 10.000 de euro. Se pare că poliţistul Dan Valentin a omis să treacă în declaraţia de avere şi salariul anual. O situaţie aproximativ la fel o are şi agentul principal Laurenţiu Gheorghiţă Brănescu, care nu deţine terenuri, nici hoteluri, nici afaceri, însă deţine un apartament, împreună cu soţia, şi un autoturism Dacia 1310. Şi el are un credit la Banca Comercială Română, din 2005, scadent în 2025, în valoare de 22.500 euro. Salariul anual primit, până la semnarea declaraţiei de avere din 2010, era de 24.000 lei, la care se adaugă şi salariul soţiei, de la DGASPC Techirghiol, de 9.600 lei.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Am luat amenda din cauza lor
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218