REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Poliţiştii locali, PÂNDĂ în cartierul Tomis Plus - Boreal, să-i prindă pe cei care aruncă moloz şi resturi menajere la întâmplare!

Poliţiştii locali, PÂNDĂ în cartierul Tomis Plus - Boreal, să-i prindă pe cei care aruncă moloz şi resturi menajere la întâmplare!

Replica API 8 iunie 2018 | 00:00 372

Locuitorii unui cartier din Constanţa au fost sancţionaţi pentru neglijenţă! Gunoaiele aflate pe terenurile lor au ajuns în atenţia autorităţilor locale, după articolul publicat în „Replica”! În urma lor, şi nu numai, au venit poliţiştii locali constănţeni care au sesizat şi amendat proprietarii de terenuri şi imobile pentru nerespectarea unui climat igienizat. De precizat că, în încercarea de a identifica indivizii care aruncă moloz pe terenuri, poliţiştii locali au făcut şi pândă!

Astfel, în perioada 30.04 - 25.05.2018, lucrătorii serviciilor operative din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au efectuat un control tematic pentru verificarea respectării documentațiilor tehnice vizate spre neschimbare, aferente autorizațiilor de construire, emise de către unitatea administrativ teritorială, dar și pentru respectarea normelor referitoare la protecția mediului și mentinerea unei permanente stări de curățenie în perimetrul aferent străzii Madrid din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal. În urma verificărilor și constatărilor efectuate în teren au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală 5.900 lei pentru nerespectarea prevederilor H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

Amenzile contravenționale au fost date celor 8 proprietari de terenuri neigienizate din zona respectivă, iar o persoană care a fost surprinsă aruncând deșeuri în zona străzilor Madrid și Amensterdam a fost sancționată contravențional cu suma de 400 de lei. Reprezentanților legali ai terenurilor li s-a adus la cunoștintă pe bază de proces verbal de constatare și sancționare a contravenției măsurile și recomandările organelor de control, stabilindu-se și termene pentru remedierea situațiilor de fapt constatate.

De asemenea, cu ocazia activităților de control au fost verificate și 8 șantiere ale unor imobile aflate în curs de execuție, cu precizarea că deținătorii legali aveau încheiate contracte /documente de ridicare a deșeurilor provenite din executarea lucrărilor de construcții cu societăți prestatoare.

Totdodată a fost înaintată o adresă către Direcția Gestionare Servicii Publice Constanța pentru igienizarea și ridicarea deșeurilor inerte de pe suprafața străzii Amsterdam.

Atenţie, constănţeni! Riscaţi amenzi usturătoare!

Ca și măsură preventivă, poliţiştii locali recomandă persoanelor fizice sau juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la executarea lucrărilor de construcții, organizarea de șantier, precum și pentru menținerea unei permanente stări de curățenie și să nu depoziteze clandestin deșeuri pe domeniul public, iar proprietarilor de terenuri să ia măsuri de igienizare și de curățarea vegetației crescută în exces, unde este cazul.

Paula SOLOMON

Vezi şi: VIDEO. Strada Madrid, ca după BOMBARDAMENT. Dezvoltatorii imobiliari chiar nu au pic de jenă!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
foarte bine...dar stati la panda in tot orasul mai localilor...ca nu sunt pb doar acolo
2
1
si-n palazu mare e rost de incasat bani din amenzi: aici inca se practica bautul pe bordura, spart de seminte si gunoaie... dupa !!! la intersectia strazilor popa sapca cu sentinelei, seara pana tarziu, lumea se simte mai ceva ca la ea in curte: mananca si bea, fara sa stranga ramasitele. si uite asa dimineata, simti ca traim in mahala nu intr-un cartier al orasului constanta. si inca un aspect: copii care se joaca cu mingea, nesupravegheati, sunt un real pericol pentru conducatorii auto. poate ca amenajarea unui teren de joaca, ar rezolva si aceasta problema.
0
1
sa se aplice amenzi maxime
2
0
Firma arproex face mizeria pe madrid.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218