REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° ConstanÈ›a Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
12.6° ConstanÈ›a MarÈ›i, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Poliţiştii şi jandarmii au împânzit zonele din jurul şcolilor

Poliţiştii şi jandarmii au împânzit zonele din jurul şcolilor

Replica API 26 februarie 2014 | 00:00 204

Acţiuni de prevenire

Acţiuni de prevenire

Poliţiştii şi jandarmii au luat la pas zonele adiacente unităţilor de învăţământ din Constanţa, fiind vorba de acţiuni pentru prevenirea faptelor antisociale. Vizată a fost Şcoala Ion Borcea din Agigea, unde s-au adus în discuţie mai multe aspecte, printre care şi drogurile, dar şi alte instituţii de învăţământ.

La data de 24.02.2013, între orele 11.00-13.00, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Constanţa au organizat o întâlnire privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar la Şcoala Gimnazială "Ion Borcea", din localitatea Agigea, la care au participat 95 elevi din clasele V-VIII, 5 cadre didactice ale şcolii şi un reprezentant al D.G.A.S.P.C. din cadrul Centrului de zi "Delfinul" din Agigea, ocazie cu care s-au prezentat temele "Găştile de cartier" şi etnobotanicele "Vise spulberate". Totodată, s-au dezbătut aspecte concrete privind consumul de alcool, tutun şi droguri, violenţa sub toate aspectele ei, precum şi cauzele generatoare şi modalităţi de rezolvare ale acestora. În aceeaşi zi, între orele 12.00-13.00, respectiv 17.00-19.00, poliţiştii Secţiei 5, în cooperare cu efective din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi au executat o acţiune pentru prevenirea faptelor antisociale în incinta şi în zonele adiacente instituţiilor de învăţământ preuniversitar. Cu această ocazie, au fost verificate 8 unităţi de învăţământ, legitimate 16 persoane şi sancţionaţi contravenţional 3 agenţi de pază, cu amenzi în valoare totală de 350 lei. Şi poliţiştii Secţiei 3, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor cu violenţă în zona instituţiilor de învăţământ, fiind legitimate 20 de persoane şi atenţionate 9. Totodată, s-au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 200 lei. În plus, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J Constanţa au desfăşurat o serie de activităţi preventive în cadrul Şcolii Gimnaziale Nr.29 "Mihai Viteazu" din Constanţa, scopul acestora fiind prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, priorităţi ale Poliţiei Române în domeniul prevenirii criminalităţii.

Prevenirea victimizării minorilor reprezintă o prioritate a poliţiştilor constănţeni, care, în colaborare cu poliţiştii de proximitate continuă activităţile preventive în unităţile de învăţământ. Începutul acestei săptămâni a debutat cu o activitate informativ-preventivă la Şcoala Gimnazială nr. 29 "Mihai Viteazu" din Constanţa, unde oamenii legii au purtat discuţii cu elevii acestei şcoli despre siguranţa lor, urmărindu-se totodată şi conştientizarea fenomenelor şi responsabilizarea acestora atunci când sunt pe stradă, la şcoală ori la joacă. Copiii au fost sfătuiţi să discute cu părinţii orice problemă, să nu se îndepărteze de aceştia când sunt pe stradă sau în locuri aglomerate, să evite locurile de joacă izolate, necirculate şi neiluminate, să nu deschidă uşa nimănui când părinţii nu sunt acasă şi să nu primească dulciuri ori alte bunuri de la persoane necunoscute, să evite după lăsarea întunericului, deplasările şi plimbările pe alei neiluminate, izolate. Au fost prezentate materiale informativ-preventive pe suport electronic, adecvate vârstei elevilor, în scopul recepţionării mesajelor preventive şi mai ales în vederea sensibilizării acestora cu privire la conduita pe care ar trebui să o adopte în viaţa de zi cu zi . Elevii, la rândul lor, au prezentat exemple în care ei sau alţi colegi au fost implicaţi în diferite evenimente şi au cerut poliţiştilor să continue aceste acţiuni.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272