Polițistul GODINĂ „DIXIT“: Constanța, oraș ANOST ca Mangalia, dar mai URÂT
Polițistul GODINĂ „DIXIT“: Constanța, oraș ANOST ca Mangalia, dar mai URÂT
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMarian Godină, celebrul polițist urmărit pe conturile de socializare de peste jumătate de milion de români, și-a făcut timp pentru a vizita litoralul românesc, chiar dacă sezonul estival s-a terminat. Godină a ales să-și petreacă o zi din concediu la Olimp-Mangalia și Constanța, fiind primit și îndrumat în zona de sud a litoralului de colegul său de la Mangalia, Dan Georgescu. Marian Godină a scris și câteva impresii în urma vizitei din sudul litoralului.
„Am ajuns în Olimp destul de devreme, suficient de dimineață încât să trebuiască să mai așteptăm vreo jumătate de oră ca terasa la care ne așezaserăm să își deschidă bucătăria. O scurtă plimbare prin stațiune m-a dus cu gândul la renumitul oraș Pripiat. Clădirile înalte și comuniste din stațiunea părăsită la sfârșit de septembrie de cei mai mulți dintre turiști, la care se adăugau vremea răcoroasă și vântul puternic, contribuiau din plin la peisajul trist, de zonă pustiită de vreun război. Am mâncat până la urmă și am plecat spre Constanța, lăsând în spate orașul Mangalia, pe care nu l-am bătut la pas, dar care ni s-a părut destul de anost.”, povestește Marian Godină.
„Semafoarele vopsite cu un galben urât, de parcă le pictasem la mine-n beci”
Polițistul continuă să povestească faptul că drumul dintre Mangalia și Constanța i s-a părut unul destul de bun, cu două benzi pe sens, însă a avut ghinionul de a prinde o ploaie torențială care a făcut ca aglomerația la intrarea în oraș să fie destul de mare.
„Semafoarele vopsite cu un galben urât, de parcă le pictasem eu la mine în beci, se bălăngăneau pe niște fire suspendate, așa cum văzusem în Brașov prin anii ’90. Am ajuns pe faleză, unde lucrurile păreau în renovare. Destul de faină faleza cu oameni destul de mulți care se plimbau pe lângă vechiul Cazino, aflat și el în proces de renovare. Un oraș la fel de anost ca Mangalia, dar mult mai mare, mai aglomerat și mai urât.”, a mai afirmat Godină.
Andreea POPA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
-0.3° Constanța 







.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









