Polonia: 36 de arestări după protestele de miercuri de la Varşovia
Polonia: 36 de arestări după protestele de miercuri de la Varşovia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoliţia poloneză a arestat 36 de persoane în urma ciocnirilor cu susţinători ai extremei drepte care au manifestat miercuri la Varşovia, sfidând restricţiile impuse pentru a limita propagarea coronavirusului, au anunţat joi autorităţile, transmit dpa şi Reuters, citate de Agerpres.
Forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţii ieşiţi în stradă de Ziua independenţei, care prilejuieşte de obicei fricţiuni între grupuri de extremă dreapta şi susţinători ai guvernului naţionalist, pe de o parte, şi oponenţii lor liberali, pe de altă parte.
Indivizi din mulţime au lansat cărămizi şi rachete de semnalizare în direcţia ofiţerilor, a spus purtătorul de cuvânt al poliţiei, Sylwester Marczak.
"Au fost aruncate o serie de rachete de semnalizare, obiecte periculoase înspre poliţişti, punându-i în pericol. Treizeci şi cinci de poliţişti au fost răniţi", a precizat Marczak.
Peste 300 de persoane au fost reţinute iniţial în urma violenţelor, dar majoritatea au fost eliberate, a menţionat acesta.
Poliţia a confiscat de asemenea o armă de foc şi materiale pirotehnice.
Protestatarii violenţi ar fi fost în cea mai mare parte suporteri de fotbal de extremă dreapta.
S-au produs violenţe în centrul capitalei poloneze şi, către finalul marşului, în apropierea Stadionului naţional, convertit recent în spital de campanie pentru COVID-19. Potrivit pompierilor, un apartament situat pe ruta manifestanţilor a luat foc.
Organizatorii manifestaţiei au afirmat că anul acesta participanţii vor veni cu maşinile, pentru a eluda restricţiile de adunare impuse de municipalitate în efortul de a controla pandemia, dar mii de oameni au mărşăluit pe jos prin centrul Varşoviei, pe lângă cei veniţi cu autoturismele.
În prezent, adunările cu peste cinci persoane sunt interzise în Polonia.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.4° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









