REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
8.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Polonia este gata să găzduiască pe teritoriul său arme nucleare, declară preşedintele polonez

Polonia este gata să găzduiască pe teritoriul său arme nucleare, declară preşedintele polonez

A.F. 23 aprilie 2024 | 00:00 105

Preşedintele polonez a declarat luni că Polonia este gata să găzduiască arme nucleare pe teritoriul său, dacă NATO, din care Polonia face parte, decide să îşi întărească flancul estic, în faţa desfăşurării de către Rusia de noi arme în exclava sa Kaliningrad şi în Republica Belarus vecină, informează AFP.

Polonia este gata sa gazduiasca pe teritoriul sau arme nucleare, declara presedintele polonez Andrzej Duda

"Dacă aliaţii noştri decid să desfăşoare arme nucleare în cadrul partajării nucleare pe teritoriul nostru, pentru a întări securitatea flancului estic al NATO, noi suntem gata să o facem", a declarat Andrzej Duda pentru cotidianul Fakt.

Şeful statului polonez, care se află în prezent în Canada după o vizită în SUA unde a avut o întrevedere inclusiv cu fostul preşedinte polonez Donald Trump şi s-a deplasat la sediul ONU, a adăugat că problema unei potenţiale desfăşurări de arme nucleare în Polonia face deja "de o perioadă de timp" obiectul unor discuţii între Polonia şi SUA.

"Am abordat deja acest subiect de mai multe ori", a declarat Duda.

În martie, el a avut o întrevedere cu omologul său american Joe Biden.

Potrivit lui Duda, "Rusia militarizează tot mai mult exclava Kaliningrad" şi "este pe cale să transfere arme nucleare în Belarus", două teritorii care se învecinează cu Polonia.

În iunie 2023, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că a transferat în Belarus primele arme nucleare.

În timpul summitului de la Vilnius din 2023, aliaţii au reafirmat că NATO va face "tot ce este necesar pentru a asigura credibilitatea, eficacitatea, siguranţa şi securitatea misiunii de descurajare nucleară, inclusiv va continua să modernizeze capacităţile sale nucleare şi să actualizeze procesul său de planificare", citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212