REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
16.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Pompierii luptă cu trei incendii de vegetaţie în vestul Turciei

Pompierii luptă cu trei incendii de vegetaţie în vestul Turciei

Deria ISLEAM 17 august 2024 | 00:00 244

Pompierii luptă pentru a aduce sub control incendiile de vegetaţie declanşate în trei provincii din nord-vestul Turciei, conform unui anunţ făcut joi seară de ministrul agriculturii şi pădurilor Ibrahim Yumakli, care a adăugat că perspectiva este pozitivă, transmite Reuters.

Pompierii lupta cu trei incendii de vegetatie in vestul Turciei

Paisprezece avioane, 31 de elicoptere şi 265 de autoutilitare sunt folosite pentru stingerea incendiilor. La operaţiuni participă 1.400 de pompieri şi personal forestier, conform lui Yumakli.

Incendiile au izbucnit în districtul Eceabat din provincia Canakkale, în districtul Goynuk din provincia Bolu şi în districtul Gordes din provincia Manisa. Deocamdată nu este clară cauza acestor incendii.

"Pe toate cele trei fronturi lucrurile merg spre mai bine. Cu voia lui Dumnezeu, sper să vă aduc veşti bune mâine (vineri) şi să vă pot spune că toate cele trei incendii au fost stinse", a declarat ministrul Yumakli.

Nicio zonă rezidenţială nu este ameninţată de aceste incendii, conform autorităţilor locale.

Guvernatorul din Canakkale, Omer Toraman, a anunţat că anumite cartiere din trei localităţi au fost evacuate ca măsură de precauţie, dar că zonele rezidenţiale nu sunt ameninţate. La fel, guvernatorul din Bolu, Erkan Kilic, a anunţat că trei sate au fost evacuate ca măsură de precauţie, conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere