REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Mie., 22 Mai 2024
Anul XX Nr. 6737
20.4° Constanța Miercuri, 22 Mai 2024 Anul XX Nr. 6737
 

Pompierul concediat pe motive disciplinare continuă războiul cu șeful ISU, Mihail Amarandei. Video

Pompierul concediat pe motive disciplinare continuă războiul cu șeful ISU, Mihail Amarandei. Video

Andreea VLAICU 22 aprilie 2024 | 00:00 2110

Săndel Băcanu, fostul pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, trecut în rezervă în anul ianuarie a.c din motive disciplinare, continuă războiul cu ISU. După ce comandantul Mihail Amarandei i-a desfăcut contractul de muncă, acesta a decis să înceapă o luptă directă cu mai marii instituțiilor de stat, din cauza unor presupuse fapte delictuale săvârșite asupra sa, de la șeful DNA Constanța, Mihai Stanciu, până la ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Totuși, se pare că cea mai mare supărare o are cu fostul său angajator, Mihail Cristian Amarandei, comandantul ISU Dobrogea, căruia îi cere în instanță despăgubiri de 100.000 de euro. Băcanu cere și reintegrarea în câmpul muncii, însă cererea i-a fost respinsă, dar a făcut apel.

Pompierul concediat pe motive disciplinare continua razboiul cu seful ISU, Mihail Amarandei. Video

După ce a fost trecut în rezervă în luna ianuarie a.c., un fost pompier din cadrul ISU Dobrogea, mai exact plutonier adjutant şef, a decis să își plângă doleanțele în instanță. Săndel Băcanu, fostul pompier, supărat pe insituțiile statului care au săvârșit multiple fapte delictuale asupra sa de-a lungul timpului, însă fără să probeze în vreun fel acuzațiile aduse, a intentat zeci de procese, toate deschise anul acesta, fără să fi fost soluționat vreunul până acum. Obiectul comun al acestor dosare este „despăgubirea“ sau „obligația de a face“.

Despăgubiri de 100.000 de euro de la fostul angajator. Ce spune comandantul ISU Dobrogea

Însă cel mai și cel mai mare conflict îl are, bineînțeles, cu cel care a înaintat procedura de trecere în rezervă, comandantul ISU Dobrogea, Mihail Amarandei. Personajului nostru i s-a părut că a fost neîndreptățit și a mers în instanță pentru a cere nu numai anularea dispoziției de încetare a contractului de muncă, dar și despăgubiri materiale și morale de 100.000 de euro, cu toate că, potrivit lui Amarandei, acesta nu se ducea la muncă. „E un litigiu de muncă cu un fost angajat. Începând cu luna ianuarie a fost emis ordinul de trecere în rezervă, întrucât dumnealui nu a mai respectat în niciun fel regulamente și ordine care prevăd foarte clar care ne sunt atribuțiile, responsabilitățile și competențele. Fiind analizate faptele acestuia și comportamentul, s-a ajuns la ultima sancțiune disciplinară, prin care a fost trecut în rezervă. Dumnealui are dreptul să conteste. (...) Nu s-a prezentat la serviciu în mod repetat, atunci când a venit nu a vrut să execute ordinele care i-au fost transmise, mai multe aspecte de natură disciplinară”, a relatat comandantul ISU Dobrogea despre fostul pompier problematic.

Pompierul concediat pe motive disciplinare continua razboiul cu seful ISU, Mihail Amarandei. VideoMihail Cristian Amarandei

Instanța a decis respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată. Săndel Băcanu a formulata apel. Fostul pompier este nemulțumit de hotărârea Tribunalului Constanței și continuă războiul la Curtea de Apel Constanța.

Video:

Fostul pompier vrea să se îmbogățească din despăgubirile cerute

Pe lângă Mihail Amarandei, Săndel Băcanu îi cheamă în instanță și pe șeful DNA Constanța, Mihai Stanciu, (fost șef al Parchetului Judecătoriei Constanța), Elena Mergeane, procurorul șef al Parchetului Curții de Apel Constanța, actualul procuror șef al Parchetului Judecătoriei Constanța, Alina Gabriela Jurubiță, Dumitru Bîltag, comandantul IPJ Constanța, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța și șeful instituției, Daniel Mihai Ferencz. 

Șefului IPJ Constanța, Dumitru Bâltag, care potrivit spuselor lui Săndel Băcanu, a dat dovadă de pasivitate în soluţionarea sesizărilor pe care le-a adresat instituţiei, îi cere 80.000 de euro daune. 

Lui Liviu Vîrșă, șeful Direcției Permise Constanța, îi cere obligarea autorităţii administrative la emiterea actului administrativ constând în permis de conducere categoriile B, C, E și desigur, plata de despăgubiri materiale şi morale în cuantum de 45.000 euro.

Pompierul concediat pe motive disciplinare continua razboiul cu seful ISU, Mihail Amarandei. Videocâteva din dosarele lui Săndel Băcanu

A solicitat instanței să dispună obligarea Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și șefului Daniel Mihai Ferencz la plata de despăgubiri materiale şi morale în cuantum de 100.000 de euro. Acesta a făcut scandal atunci când s-a prezentat la UPU Constanța în ziua de crăciun, anul trecut, atunci când jandarmii l-au încătușat și l-au dus la Secţia de psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Constanţa din Palazu Mare. Imobilizarea s-a soldat și cu o ușoară rănire, lucru pentru care Băcanu cere plata despăgubirilor.

Și lui ÎPS Teodosie îi cere... 2 milioane de euro. Cererea i-a fost anulată, și i s-a pus în vedere să completeze cererea de chemare în judecată prin indicarea datelor de identificare ale pârâtului, a valorii obiectului cererii prin arătarea cuantumului daunelor morale şi materiale prin raportare la suma globală de 2.000.000 euro solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată şi să depună la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Din păcate nu putem să enumerăm toate dosarele deschise de Săndel Băcanu împotriva reprezentanților instituțiilor, deoarece acestea sunt de ordinul zecilor, mai exact peste 50. Este clar că fostul pompier este supărat pe toată lumea și singura soluție prin care crede că va triumfa este prin a-i da în judecată, chiar dacă acesta nu prezintă în fața instanței nicio dovadă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Omu e clar bolnav. L-au dat afara pentru ca e jigodie. Trebuia trimis de mult pe front in Ucraina.
4
0
Un psihic!
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
392234462419
5/49
22315123624
joker
61933284515