REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Ponta: Avem creştere economică, Doamne ajută! Ne pune chiar înaintea Poloniei

Ponta: Avem creştere economică, Doamne ajută! Ne pune chiar înaintea Poloniei

Replica API 22 august 2015 | 00:00 69

Vrea stabilitate şi înţelepciune, fără scandaluri, dar loveşte în PNL

Vrea stabilitate şi înţelepciune, fără scandaluri, dar loveşte în PNL

Victor Ponta a avut, vineri, o întâlnire în stațiunea Mamaia cu reprezentanți ai mediului de afaceri din turism, reprezentanți ai autorităților centrale, locale și ai mediului politic. S-a discutat despre impozitul specific din turism, Codul Fiscal, implicarea autorităților centrale și locale în sectorul de turism atât la nivel național cât și pe litoral; impactul măsurilor luate de Guvern pentru sprijinirea economiei și a turismului în cursul anului 2015 sau chiar solicitarea FPTR de înființare a Ministerului Turismului.

Cu prilejul discuțiilor despre Codul Fiscal, Ponta a profitat de moment și a ţinut să se laude din nou, susținând că PNL a avut limbaj dublicitar, iar proiectul care ar putea fi adoptat săptămâna viitoare nu este perfect, dar mai bun decât cel „cârpit din 2003”. „Ideea e următoarea: noi ne-am propus în fiecare an să avem în jur de 3% creștere economică. Dacă e mai mult, Doamne ajută! Am auzit că nu e bine să avem creștere economică mare. Hai să fim serioși! Dar cum e bine? Să avem scădere? E foarte bine! 3,7% ne pune chiar înaintea unor țări cu care să ne comparăm.

Cu Polonia de exemplu. Bulgaria, Ungaria. Acolo ne comparăm. Nu ne comparăm cu Germania sau Franța, care au cu totul și cu totul alte date economice. Deci, dacă menținem creșterea de 3,7%, media anuală, părerea mea este că, în baza noului Cod Fiscal, vom menține acest lucru și în 2016, reușim să avem o creștere sănătoasă, sustenabilă și să recuperăm din decalajul față de țările din Vestul Europei.

Pentru asta e nevoie de stabilitate, înțelepciune și să lăsăm de-o parte scandalurile care vin și pleacă și să ne uităm la lucrurile importante. Pe anul acesta, importante pentru mine sunt Codul Silvic, aprobat, în vigoare, foarte bun; Codul Fiscal, aproape aprobat, săptămâna viitoare, foarte bun; reducerea de 9%, care a schimbat și agricultura și turismul în mod extraordinar de bun; cardul de sănătate, care a schimbat sistemul în bine și mai e un lucru: faptul că am fost a 9-a țară din cele 28 și care avem toate programele operaționale 2014 – 2020 în vigoare!

Suntem ultima țară pentru 2007 – 2013, atunci când am pierdut ani de zile, când nu am avut programe aprobate, suspendate, anchete și am pierdut o mulțime de bani. Așa, suntem între primii și eu cred că în 2017, 2018, 2019, putem să avem absorbiți toți banii pe care UE îi alocă României. Astea-s lucrurile importante care rămân! Ieri (joi – n.r.) s-a găsit o soluție politică foarte bună. Că e 20%, cum a zis Guvernul și 19% de la 1 ianuarie 2017.

Să mai trăim noi până la 1 ianuarie 2017. Proiectul Guvernului prevedea așa: TVA la 20%! Dup-aia am ajuns în Parlament și niște populiști, de la PNL, au zis să fie 19%. Am zis: „bine”! Populiștii au revenit și au zis să nu mai fie 19, să fie 20. Eu sunt foarte bucuros dacă avem săptămâna viitoare Codul Fiscal cu 20%, cum a propus Guvernul, pentru că pentru tot ce înseamnă stabilitatea fiscal-bugetară și mediul de afaceri era nevoie de acest Cod Fiscal, care nu e perfect, dar mult-mult mai bun decât cel cârpit din 2003 încoace. Este o reformă fundamentală, așa cum a fost și Codul Silvic. Codul Fiscal este unul modern și 20% cota generală adăugată la 9% la alimente, reduce la 16%, ceea ce ne face competitivi față de restul Europei. Pentru mine, asta e ce rămâne”, a spus Ponta.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272