REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Popescu: Colaborarea cu compania chineză pentru Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă nu a progresat

Popescu: Colaborarea cu compania chineză pentru Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă nu a progresat

Replica API 30 mai 2020 | 23:10 1699

Colaborarea cu compania chineză pentru construirea Reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă a început în urmă cu şapte ani, în această perioadă nu s-a avansat, astfel că nu se putea merge mai departe, a declarat joi seara ministrul Economiei, Virgil Popescu.

"Avem un parteneriat strategic cu SUA, ţinem de el, ne respectăm partenerii. Suntem membri ai UE şi ai NATO. Lăsând la o parte acest lucru, cred că 7 ani de zile de când a început această colaborare cu compania chineză este suficient de mult ca să ne dăm seama că nu putem merge mai departe. Nu s-a avansat. Neavansându-se, nu putem să mai stăm încă 7 ani de zile să vedem ce se întâmplă. Ca să poată merge mai departe acea investiţie, Consiliul Concurenţei trebuia să ne notifice să ne spună dacă este concentrare economică sau nu. Dar nu aveau ce să mai notifice şi ne-au atras atenţia. Au trecut 7 ani. Comisia Europeană a închis notificarea României tocmai pentru că nu s-a mai progresat. Şi atunci ce rost mai avea să mai stăm?", a declarat Popescu la B1TV, scrie Agerpres.

El a atras atenţia că România nu se află într-o situaţia uşoară, în condiţiile în care în anul 2026 trebuie retubat Reactorul 1 şi a reafirmat că România are resurse pentru a construi un reactor. Totodată, ministrul a arătat că este convins că se va găsi un partener.

Potrivit acestuia, construcţia unui reactor nuclear costă miliarde de euro.

"Nu suntem într-o situaţia uşoară. În 2026 trebuie retubat Reactorul 1. Dacă îl scoatem din uz şi nu punem nimic în loc o să fim într-o situaţie foarte grea. Nu mai puteam aştepta. Am luat această decizie de a solicita împuternicirea Consiliului de Administraţie să caute noi soluţii. Trebuie să facem aceste reactoare şi sunt convins că le vom face. Avem surse proprii să facem un reactor. Sunt convins că vom găsi partener şi în UE şi în SUA. Parteneri cu care să şi realizăm acest lucru. Când am spus NATO m-am gândit inclusiv la Canada, pentru că tehnologia CANDU este tehnologia deţinută de compania canadiană SNC. Nu putem a avea decât tehnologie originală pentru că EURATOM este un reglementator european care se uită foarte mult la siguranţă, iar noi ne-am bătut în interiorul Comisiei Europene şi în interiorul Parlamentului European să menţinem energia nucleară. Trebuie avută în vedere securitatea maximă a centralelor, iar tehnologia CANDU este o tehnologie foarte sigură", a mai spus Virgil Popescu.

Nuclearelectrica a primit o solicitare din partea Ministerului Economiei de a completa ordinea zi a Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a Acţionarilor din 12 iunie, printre solicitări fiind şi abrogarea strategiei de continuare a Proiectului Unităţilor 3 şi 4 Cernavodă prin organizarea unei proceduri de selectare de investitori, conform unui comunicat remis marţi Bursei de Valori Bucureşti.

De asemenea, Ministerul Economiei cere mandatarea Consiliului de Administraţie al SNN de a iniţia demersurile necesare pentru analiză şi cristalizarea opţiunilor strategice privind construcţia de noi capacităţi de producţie de energie electrică din surse nucleare.

Pe 9 noiembrie 2015, reprezentanţii Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea unităţilor 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavodă.

Nuclearelectrica se află sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deţinând 82,4959% din acţiuni, Fondul Proprietatea - 9,0903% şi alţi acţionari - 8,4138%, după listarea la bursă a companiei.

Cu cele două unităţi în operare, SNN acoperă aproximativ 20% din totalul producţiei cu unităţi dispecerizabile din România.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Am fost pus sef de hrebenciuc cu acordul lui Dragrea.
2
2
La conducerea societatii Nuclear Electrica s-au perindat numai oameni pusi pe criterii de partid fara competente tehnice si care s-au multumit sa ia salarii si bonusuri imense fara sa faca nimic. Astazi presedinte CA este un pusti pus de Dragnea care la numire avea 28 de ani. Credeti ca un astfel de om poate conduce eficient un asemene colos. Asculta de sfaturile unor smecheri cu titulaturi de specialisti sforari notorii.
9
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920