REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.2° Constanța Sâm., 5 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6873
23.2° Constanța Sâmbătă, 5 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6873
 

POR, Axa 4: 1,38 miliarde euro pentru dezvoltarea durabilă a municipiilor reşedinţă de judeţ

POR, Axa 4: 1,38 miliarde euro pentru dezvoltarea durabilă a municipiilor reşedinţă de judeţ

Replica API 31 martie 2017 | 01:35 484

Începând cu a doua jumătate a lunii aprilie se vor putea depune cereri de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, pentru proiecte dedicate dezvoltării urbane durabile (Axa 4). Bugetul disponibil este de 1,38 miliarde de euro (din Fondul European de Dezvoltare Regională şi contribuţie naţională), reprezentând 17,88% din fondurile alocate POR 2014-2020, repartizate pe priorităţi de investiţii şi regiuni.

Pentru această axă, atribuţia de selectare strategică a fişelor de proiect depuse spre finanţare este delegată Autorităţilor Urbane. Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, a semnat astăzi, 31 martie a.c., 39 de acorduri de delegare. Delegarea presupune aplicarea de proceduri şi criterii de selecţie de către structurile municipiilor reşedinţă de judeţ care îndeplinesc rolul de Autorităţi Urbane. Aceasta reprezintă ultima etapă înainte de lansarea apelului pentru depunerea de proiecte prin POR.

Tot astăzi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management a POR, a lansat în consultare publică, până la data de 18 aprilie 2017, 5 noi ghiduri privind Sprijinirea dezvoltării urbane durabile. Ghidurile privesc modul de accesare a fondurilor europene prin POR pentru proiecte menite să contribuie la dezvoltarea durabilă a oraşelor.

Autorităţile Urbane au un statut similar Organismelor Intermediare Secundare. Astfel, autorităţile cărora le este delegată de către AMPOR atribuţia de selecţie a proiectelor sunt reprezentate de o structură internă la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ eligibile în cadrul axei prioritare 4 a POR 2014-2020. Aceste structuri sunt alcătuite din experţi tehnici din aparatul administrativ care vor identifica, în baza unei proceduri de prioritizare şi selecţie, proiectele care vor fi finanţate. Autoritatea Urbană va avea responsabilitatea selecţiei strategice a proiectelor (identificarea listei proiectelor prioritare), iar AMPOR va verifica proiectele din punct de vedere al eligibilităţii şi respectării condiţiilor de finanţare generale ale programului.

Axa prioritară 4 a POR 2014-2020, “Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” combină priorităţile de investiţii aferente obiectivelor tematice: economii cu emisii scăzute de carbon, protecţia mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor, promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei şi investiţiile in educaţie, competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Marfa pentru DNA
0
0

REPLICA


LOTO

6/49
473464012
5/49
191411341337
joker
152522311710