Portugalia: Medicii se alătură credincioşilor împotriva eutanasiei
Portugalia: Medicii se alătură credincioşilor împotriva eutanasiei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestOrdinul Medicilor din Portugalia s-a pronunţat împotriva unor propuneri de lege care urmăresc legalizarea eutanasiei şi care vor fi dezbătute joi în parlament, alăturându-se mişcării de opoziţie conduse de Biserica Catolică, potrivit AFP, citată de Agerpres.
"Nu suntem de acord, pentru că acest lucru este împotriva practicii medicale şi încalcă codul deontologic al Ordinului Medicilor", a afirmat luni seară preşedintele organizaţiei, Miguel Guimaraes.
"Medicii învaţă să îi îngrijească pe pacienţi şi să le salveze vieţile. Ei nu sunt dispuşi să ia parte la demersuri care duc la moarte", a adăugat el la sfârşitul unei audieri cu preşedintele ţării, conservatorul Marcelo Rebelo de Sousa.
Parlamentul portughez urmează să examineze joi cinci texte de lege în favoarea eutanasiei, unul fiind depus de Partidul Socialist aflat la putere.
În mai 2018, parlamentul a respins cu o majoritate strânsă mai multe proiecte de lege asemănătoare. Socialiştii au ieşit întăriţi din alegerile legislative din luna octombrie a anului trecut, însă rezultatul dezbaterii de joi române incert din cauză că deputaţii PS şi cei ai principalei formaţiuni de opoziţie de dreapta sunt divizaţi pe acest subiect şi nu vor primi un consemn de vot.
Biserica Catolică, majoritară în Portugalia, desfăşoară o campanie împotriva dezincriminării eutanasiei încercând să îi mobilizeze pe credincioşi, precum şi pe reprezentanţii altor confesiuni religioase.
Spre deosebire de 2018, episcopii au apărat de această dată ideea organizării unui referendum pentru a consulta populaţia, despre care cred că va respinge eutanasia. Ideea are totuşi extrem de puţine şanse de a fi susţinută de către parlament.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.5° Constanța 


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





