REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Porturile de la Marea Neagră au fost închise din cauza vântului

Porturile de la Marea Neagră au fost închise din cauza vântului

Robert NENCIU 26 decembrie 2024 | 08:36 324

Porturile de la Marea Neagră au fost închise în această dimineață din cauza vântului puternic, după ce litoralul românesc a intrat sub avertizare Cod portocaliu de vânt.

Porturile de la Marea Neagra au fost inchise din cauza vantului

Manevrele navelor maritime și fluviale sunt suspendate în porturile maritime Midia, Mangalia, Constanţa Nord şi Constanţa Sud şi în portul fluvial Constanţa Sud. Zonele de litoral ale județelor Constanța și Tulcea sunt până joi la ora 20.00 sub avertizare Cod portocaliu de vânt. Potrivit ANM, vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze de 70...90 km/h. De asemenea, se circulă în condiții de ploaie pe multe artere rutiere din sudul țării, carosabilul fiind umed, iar în zonele înalte de munte ninge, fiind semnalat, local, viscol, însă nu sunt impuse restricții de trafic. Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București - Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Brașov, DN 1 Ploiești-Brașov, traficul rutier se desfășoară pe un carosabil umed, pe alocuri în condiții de ploaie, fără probleme de vizibilitate, valorile de trafic fiind scăzute. Potrivit Centrului Infotrafic, joi dimineața este semnalată ceață densă, care afectează vizibilitatea în trafic, pe unele drumuri din județul Mehedinți, în special pe DN 67, între localitățile Malovăț și Șișești, unde vizibilitatea este redusă sub 50 metri.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere