rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

'POVESTE' din Constanța! A cunoscut un BĂRBAT care era la ÎNCHISOARE, iar când s-a eliberat, a RĂPIT-O și a TĂIAT-O!

Magistrații instanței de fond s-au pronunțat într-un dosar, inculpatul G.C. fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Astfel, I s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care judecătorii au sporit-o cu 1 an, bărbatul urmând să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie. Însă, decizia nu a fost definitivă, fiind deja înregistrat apelul, termenul fiind fixat pe 14.11.2019.

În urma audierii persoanei vătămate din dosar, fiind vorba de o femeie, a rezultat că, potrivit rolii.ro, , aceasta a primit un sms pe telefonul mobil personal, în care se specifica despre o piesă auto. Aceasta a răspuns la sms și i-a transmis persoanei respective că este o greșeală. După aproximativ trei zile de conversații prin telefon, a fost apelată telefonic de pe un număr aparținând rețelei Cosmote, ocazie cu care a constatat că la celălalt capăt al firului se află un bărbat. După aproximativ o lună de zile, timp în care a tot vorbit cu el, femeia a aflat că bărbatul cu care conversează se numește C.G. și este încarcerat în penitenciarul Poarta Albă Constanța. Timp de un an și jumătate, persoana vătămată l-a vizitat săptămânal pe inculpat la închisoare, dându-i acestuia suma de 2.000 de euro plus 4.000 de lei, pe care i-a pus în contul lui, acesta promițându-i că îi va înapoia banii când se va elibera în luna octombrie 2014. La un moment dat, inculpatul s-a eliberat din penitenciar și a fost luat de către persoana vătămată de la autogara Tomis III din Constanța, ambii deplasându-se la domiciliul ei, unde au rămas peste noapte. A doua zi de dimineață inculpatul a fost condus de către aceasta la autogară, afirmând că se va deplasa la domiciliu în Ghindărești. Peste încă o zi a revenit în Constanța, s-a întâlnit cu persoana vătămată și au plecat apoi la Ghindărești, spunându-i femeii că-i va returna banii. Au ajuns aici în jurul orei 18.30, iar după ce s-au oprit la un magazin, unde el a mai consumat alcool, accentuându-i-se starea de ebrietate, cei doi s-au deplasat la domiciliul inculpatului, unde se mai afla și unchiul lui. În acest timp, persoana vătămată era apelată telefonic de către bona copilului său, aceasta spunându-i că este în pericol. Însă, inculpatul nu o lăsa să vorbească și nici să iasă din casă, fiind ținută cu forța acolo. Într-un final, cei doi au plecat din locuință, cu autoturismul în cauză, iar la ieșire din localitatea Ghindărești, inculpatul i-a spus acesteia să oprească, ocazie cu care i-a pus un cutter la gât și a tăiat-o pe obrazul drept, iar sub amenințări i-a luat un telefon marca Iphone 4 și unul marca Vodafone. Inculpatul s-a mutat apoi pe scaunul șoferului și a încercat să conducă autoturismul, însă nu a reușit. Cum, în timpul mutării de pe un scaun pe altul, acesta și-a pierdut cutterul, s-au întors la domiciliul inculpatului, pentru a-și lua alt cuțit. Ajunși din nou la domiciliul inculpatului, acesta și unchiul său au consumat în continuare alcool. Ulterior au plecat, din nou, către municipiul Constanța, cu autoturismul anterior menționat, pe drum, inculpatul amenințând-o cu moartea pe persoana vătămată și perforând cu un cuțit bordul autovehiculului. Pe drum, inculpatul i-a spus acesteia să oprească la un popas, pentru a-și cumpăra țigări, iar în acel moment femeia a reușit să scape, în sensul că, atunci când bărbatul a coborât, ea a demarat în trombă și a plecat spre Constanța, sunând la Poliție.

Liliana CHIRU

joi, 29 august 20192891
Comentarii

01Pt Georgiana(29 aug 18:19)
Ba scrie tu "fata l-a luat din autogara tomis 3 dupa care l-a dus la ea acasa unde au ramas peste noapte".Ce vreai sa mai scrie si cum a petrecut noaptea indragostita cu iubiul ei?,fii atenta cum pui problema ca ii faci concurenta proastei din poveste.
02Gogu(29 aug 16:37)
Unii au "noroc" de proaste dastea.
07Georgiana(29 aug 15:59)
Si a futut-o pana la urma? Ca nu reiese din articol.
04lulu(29 aug 15:51)
dobitoaca trebuie condamnata ptr. exces de prostie .
14vasilica(29 aug 14:28)
atata ne-a indobitocit presa de fanfare incat unii dintre noi deja sunt deranjati atunci cand se respecta stilul jurnalistic. Daca mergeati din cand in cand la scoala ati fi stiut ca articolele de presa ar trebui sa redea faptele concret fara adaosuri de sare si piper cum viseaza spargatorii de seminte de cariera.
06el che(29 aug 12:22)
La vizitat in inchisoare, i-a dat 2000 euro si 4000 mii de lei hihihihihi ba da multi prosti pe lumea asta pardon proaste
06Bahhh replicaca(29 aug 09:55)
Cum vine asta....cu autoturismul in cauza?
17Bila(29 aug 09:38)
Mintea kica cat aluna, ce sa-i faci daca-i place poola! Probabil ca parnaiasul avea vreo doua bile, altfel nu se explica!
219irlai(29 aug 08:37)
Cred ca mai proasta decat protagonista povestii este cea care a scris-o. Fara sare, fara piper;ca toate articolele ei de fapt.
018POPICA(29 aug 08:10)
Asa prostie mare nu am mai vazut. Pare o poveste desprinsa din filmele cu prosti. In final bine ca a scapat femeia - va tine minte toata viata aventura prin care a trecut.
mai mult...Replica
22 oct 00:00ReplicaPrimăria Constanţa anunţă resistematizare rutieră și pietonală în cartierul Tomis Nord

Pentru a veni în sprijinul elevilor de la Școala Gimnazială Nr.29 „Mihai Viteazul” (zona Tomis Nord) și pentru...708

22 oct 13:17ReplicaACCIDENT RUTIER GRAV în județul Constanța: mașină SPULBERATĂ de TIR! VIDEO1527
22 oct 13:21ReplicaMașină cu numere de Bulgaria URMĂRITĂ în TRAFIC: au fost trase FOCURI de ARMĂ!1008
22 oct 13:18ReplicaPERCHEZIȚII în județul Constanța! Au fost ridicate PROBE

Oamenii legii au descins, în seara de luni, 21 octombrie, în județul Constanța, în localitățile Almălău și...3400

22 oct 13:18ReplicaRĂFUIALĂ și MAȘINI VANDALIZATE în TOMIS NORD! Video1859
22 oct 00:00ReplicaConstănțean AMENINȚAT cu MOARTEA de un infractor: 'Îți iau gâtul a doua zi când ies! Fac crimă!'2063
22 oct 00:00ReplicaPrimăria Medgidia, contract pentru 'regele asfaltului' din Constanța

Afaceristul care s-a dovedit a fi în ultimii ani ”regele asfaltului” din Constanța, datorită contractelor de zeci...1328

22 oct 11:51Replica'Am început să fac treabă în Casa de Cultură doar cu forțe proprii! Dacă am fi sprijiniți, chiar am face cultură'1021
22 oct 10:42ReplicaMai mulţi constănţeni cer primăriei DEMOLAREA garajelor de pe strada Mircea!1387
22 oct 00:00ReplicaReglare de conturi la Năvodari: o minoră acuză că a fost sechestrată, bătută și tâlhărită de rude!

Clipe de coșmar pentru o minoră din Năvodari! A fost sechestrată, bătută și tâlhărită de propriile rude în...1356

22 oct 00:00ReplicaPatronii hotelului Picadilly au ajuns în instanţă: Serviciul de Taxe şi Impozite îi scoate datori cu zeci de mii de lei919
22 oct 00:00ReplicaUn bărbat din Valu se luptă să-și ia copilul din grija mamei, căreia îi reproşează că a făcut închisoare pentru instigare la viol!598
Vremea
18.3°18.3° - 20.2° marţi, 22 octombrie 2019
ConstantaUmiditate: 61%
Vânt: 4.01 m/s
Presiune: 1024 milibari

Loto
6/4971832364749
5/40689183033
joker10142224268
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 oct 00:00SportFC Botoşani - Poli Iaşi: 3-0

FC Botoşani a învins-o pe Politehnica Iaşi cu scorul de 3-0 (1-0), luni seara, într-un meci considerat în...198

22 oct 00:00SportDarren Cahill și Simona Halep fură startul: ”Înapoi la drum!”

Simona Halep (28 de ani, 5 WTA) va fi susținută de australianul Darren Cahill (54 de ani) la Turneul Campioanelor de...458

22 oct 00:00SportFC Argeș - Farul 2-2 Constanța în Liga a II-a, după un meci spectaculos. Rezultate complete

Liga 2 a revenit rapid cu etapa #13, după intermediara disputată miercuri. Ieri s-a jucat ultima partidă. FC Argeș -...323

22 oct 00:00SportSimona Halep a urcat pe locul 5 în clasamentul WTA, Bianca Andreescu- pe 4

Românca Simona Halep a urcat un loc, de pa şase pe cinci, în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de...261

Local
22 oct 04:39LocalALERTĂ! O minoră a fost RĂPITĂ! Ați văzut-o?

O fată de 13 ani, din comuna Vultureni, județul Cluj, a plecat de acasă la data de 20 octombrie a.c., în jurul orei...581

22 oct 03:32LocalDacă vedeți acest bărbat din Constanța, sunați la Poliție!

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia lui Gabriel-Gori Petre, de 49 ani, din municipiul Constanța,...1663

22 oct 04:35LocalRAEDPP organizează 'Târgul de bun gust, cu reţete din străbuni'

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța, în parteneriat cu Primăria...888

22 oct 04:42LocalTrafic rutier cu 'de toate' la Constanța: beți la volan, fără permis și numere de înmatriculare expirate

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Lipnița, la data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 16.15, au...461

22 oct 04:42LocalO femeie și un bărbat, condamnați pentru infracțiuni la regimul rutier

Poliţiştii de investigații criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 2, la data de 18 octombrie...484

22 oct 04:35LocalARESTAT pentru că a condus cu permisul reținut și sub influența alcoolului

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, la data de 18 octombrie a.c., au depistat un...461

22 oct 04:34LocalCondamnat pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, la data de 19...397

22 oct 04:33LocalMandat de executare pus în aplicare de polițiștii tulceni

Sâmbătă, 19 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție...321

22 oct 04:42LocalConstanța: curățenia de toamnă a continuat și în weekend!

Sâmbătă, 19 octombrie a.c., zeci de voluntari de la Club Rotary Yachting Constanța au participat la o amplă...446

22 oct 04:33LocalPoliția Română, acțiuni în gări, aerogări, rute navale și feroviare

În urma acțiunilor derulate de polițiștii de la transporturi, în ultima lună, pentru siguranța transporturilor...376

Politică
22 oct 00:00PoliticăRevoluția culturală revine la Constanța

Primăria Municipiului Constanța vă invită la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...411

22 oct 04:40PoliticăSenat: 115 proiecte de lege, adoptate tacit

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, 115 proiecte de lege, printre care se numără declararea zilei...517

22 oct 04:40PoliticăPNL a racolat un senator

Senatorul maramureșean Iustin Talpoș și-a anunțat luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul PNL. Talpoș a...571

22 oct 04:38PoliticăAEP: Secţii de votare în diaspora - în şcoli, hoteluri, centre comerciale. Spania, cele mai multe secţii

Şcoli, centre culturale, hoteluri, restaurante sau spaţii de divertisment pentru copii vor găzdui secţii de votare...256

22 oct 04:38PoliticăSe reface grupul ALDE din Camera Deputaților

Grupul ALDE din Camera Deputaților, desființat după demisiile a cinci deputați aleși pe lista partidului, este pe...427

22 oct 04:36PoliticăOrban: Am încredere că putem reuşi învestirea din prima, dar există şi posibilitatea anticipatelor

Preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, a admis, luni, că există posibilitatea ca nici primul, nici al...348

22 oct 04:36PoliticăDosarul fostului şef ANAF, Şerban Pop, se reia de la zero la un complet de trei al ICCJ

Un complet de cinci judecători a admis luni apelurile din dosarul lui Şerban Pop iar pe fondul motivării deciziei CCR...337

22 oct 04:36PoliticăFosta directoare TAROM, după patru ore de audieri la DNA: Răzvan Cuc a trecut o linie, considerând că își poate bate joc

Mădălina Mezei, fost director TAROM, a declarat, luni, după patru ore de audieri la DNA, în cazul în care l-a...783

22 oct 00:43PoliticăLista miniștrilor PNL: Orban a anunțat candidații la Educație și Agricultură

Liderul PNL Ludovic Orban a anunțat luni, în ședința conducerii PNL din Parlament, aflată în desfășurare la ora...1276

22 oct 04:25PoliticăKlaus Iohannis, aflat în Japonia, a fost primit de premierul Shizo Abe. Ce discută cei doi oficiali

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Japonia, a fost primit luni, la Palatul Akasaka-Geihinkan, de...485

Monden
22 oct 18:43MondenAnna Lesko, apariție seducătoare la Chefi la cuțite: „Mama ne-a învățat să fim ca niște gheișe“

Anna Lesko gătesște la „Chefi la cuțite“ în această seară, într-o postură cu totul nouă. Vedeta ce își...306

22 oct 00:00MondenAndreea Bălan și-a angajat stilist și investește masiv în haine, ca să n-o mai certe lumea

Andreea Bălan s-a declarat indiferentă la criticile stiliștilor, însă realitatea arată că, de fapt, o deranjează...206

22 oct 00:00MondenAmalia Năstase arată spectaculos după ce a slăbit 32 de kilograme. „Am zis că nu îmi tai stomacul”

Amalia Năstase arată mai bine ca niciodată, după ce a scăpat de 32 de kilograme. Fosta soție a lui Ilie Năstase a...323

22 oct 00:00MondenCe reacție a avut Loredana Groza după valul de critici primite în mediul online

Loredana Groza a zdruncinat internetul cu imaginile publicate pe rețelele de socializare, unde bustul ei a făcut...435

22 oct 00:00MondenBrigitte și Florin Pastramă s-au întors din a doua lună de miere: „Ne place luxul în vacanţe“

După nunta fastuoasă pe care au avut-o în vară, Brigitte şi Florin Pastramă au plecat în „luni” de miere. Cea...270

22 oct 00:00MondenJim Carrey s-a despărțit de iubita tinerică

Este clar că Jim Carrey, de 57 de ani, mu are deloc noroc în dragoste. Actorul s-a despărțit recent de Ginger...216

22 oct 00:00MondenJustin Bieber a ieşit în pijama roz pe stradă

Cântăreţul Justin Bieber a fost surprins recent (25 de ani) de paparazzi în timp ce se ducea la un consult la...195

22 oct 18:14MondenFelicity Huffman, din „Neveste disperate“, fotografiată în pușcărie. Imaginea e dezolantă

Actriţa Felicity Huffman, cunoscută pentru rolurile din lungmetrajul „Transamerica” şi serialele „Neveste...268

22 oct 00:00MondenDucesa de Cambridge a debutat pe Instagram

Catherine, ducesă de Cambridge, a debutat duminică pe Instagram publicând primele sale mesaje pe această reţea de...207

22 oct 00:00MondenPrinţul Harry: Îmi voi proteja familia, dar eu şi William ne aflăm pe ''drumuri diferite''

Prinţul Harry al Marii Britanii a declarat, într-un documentar de televiziune, că este hotărât să-şi protejeze...295

Mapamond
22 oct 00:00MapamondAlegeri în Republica Moldova: PDM a câştigat 191 primării, PSRM 124, iar Blocul ACUM 84

Partidul Democrat din Moldova (PDM), al fostului premier Pavel Filip, a obţinut 191 de mandate de primar din primul tur...213

22 oct 00:00MapamondSUA: Trei militari şi-au pierdut viaţa într-un accident implicând un tanc în cursul unor exerciţii

Trei soldaţi americani şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi într-un accident implicând un tanc la...229

22 oct 00:00MapamondRusia critică ofensiva Turciei în Siria, în timp ce Erdogan acuză Occidentul că-i sprijină pe „terorişti“

Rusia a criticat luni ofensiva Turciei în nordul Siriei, cu o zi înainte de o întâlnire între preşedintele rus...181

22 oct 00:00MapamondSlovacia: Procuratura a pus sub inculpare patru persoane în cazul uciderii jurnalistului Jan Kuciak

Parchetul din Slovacia a pus sub inculpare luni patru persoane în cazul uciderii jurnalistului de investigaţie Jan...164

22 oct 00:00MapamondBrexit: Premierul Boris Johnson nu va permite parlamentului britanic să modifice acordul cu UE

Premierul britanic Boris Johnson nu va permite parlamentului de la Londra să modifice acordul pentru Brexit, a...192

22 oct 00:00MapamondIncendiu la Cavallerizza Reale din Torino, sit UNESCO

Un incendiu a distrus luni dimineaţa acoperişul Cavallerizza Reale (grajdurile regale) din Torino, clădire situată...160

22 oct 00:00MapamondMarea Britanie: Julian Assange, audiat de un tribunal din Londra în legătură cu cererea de extrădare în SUA

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a compărut luni în faţa unui tribunal din Londra în cadrul unei audieri cu...159

22 oct 00:00MapamondSUA: Giganţi farmaceutici, pe banca acuzaţilor în primul proces federal în legătură cu criza opioidelor

Un proces răsunător în care mai mulţi giganţi farmaceutici se vor afla pe banca acuzaţilor se deschide luni la...175

22 oct 00:00MapamondUn grup de hackeri ruşi a deturnat o operaţiune de spionaj iraniană, potrivit unor responsabili

Piraţi informatici ruşi s-au infiltrat într-o operaţiune de spionaj cibernetic iraniană pentru a ataca organizaţii...198

22 oct 00:00MapamondEmoţie în jurul cazului Dutroux, sute de oameni protestează la Bruxelles

Mai multe sute de persoane, 400 potrivit poliţiei, au manifestat duminică la Bruxelles pentru a cere închisoare pe...189

Sănătate
12 oct 04:54SănătateBoala mâinilor murdare! Aproximativ 100 de copii din Constanța, diagnosticați cu hepatita A

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în ultimele trei luni în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu...2911

10 oct 15:26SănătateDirectorul medical al Spitalului Județean Constanța, Bogdan Obadă: 'Suntem singura secție de Ortopedie din Dobrogea care rezolvă urgențele'

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța a primit, în ultimii doi ani, o finanțare...3699

9 oct 00:00SănătateEste nevoie de sânge! Participă şi tu la acţiunea de donare de la Hârşova!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, Primăria Oraşului Hârşova şi Spitalul Orăşenesc Hârşova...652

30 sep 00:00SănătateFonduri nerambursabile pentru dotarea Spitalului Orăşenesc Hârşova

Primarul Orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a semnat luna trecută contractul de finanțare a proiectului „Dotarea...865

30 sep 02:35SănătateUn medicament cu ranitidină a fost retras de pe piață: specialiștii consideră că produce cancer

Un medicament care conține ranitidină este suspectat că ar putea produce cancer și a fost retras dintr-un mare lanț...1775

28 sep 01:01SănătateStroe: Spitalul Militar va fi transformat în Spital Regional; va fi gata în 2 ani, în parteneriat cu turcii

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a anunțat într-o conferință de presă că spitalul regional va fi gata...5234

27 sep 01:04SănătateO reţea de trafic de ovare şi nou-născuţi, destructurată de poliţia greacă

O reţea de traficanţi care vindeau nou-născuţi şi ovare prelevate de la femei provenite în principal din Bulgaria...1068

26 sep 01:01SănătateProiect de rectificare bugetară pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța!

În luna august a acestui an, bugetul Spitalulului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța a fost rectificat, la...2332

25 sep 16:26SănătateCompartimentul de Terapie Intensivă Neonatală inaugurat cu sprijinul unor asociaţii şi a unei fundaţii

Opt mii de ore de muncă, 14 kilometri de cablu de date, 70 tone de nisip şi aproape 14.000 de cărămizi, sunt doar...2810

24 sep 01:28SănătateANUNŢ PROGRAM DONARE DE SÂNGE!

Toate persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă...1213