Precizări din partea conducerii Spitalului Municipal Mangalia, cu privire la 'isprava' unui deputat USR!
Precizări din partea conducerii Spitalului Municipal Mangalia, cu privire la 'isprava' unui deputat USR!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestReprezentanții conducerii Spitalului Municipal Mangalia au declarat că unele măști de protecție și alte echipamente medicale folosite în prezent de angajații instituției au fost primite ca donație din partea unor companii sau organizații neguvernamentale. Totul are legătură cu ”isprava” unui deputat USR care a lansat, în spațiul public, mai multe informații legate de măștile de protecție din cadrul unității spitalicești de față.
„Încă de la începutul crizei epidemiologice, am primit, ca multe alte spitale, donații de echipamente sanitare, soluții dezinfectante și produse de igienă. Una dintre aceste donații, primite din partea unui lanț farmaceutic, a cuprins un lot de 15.000 de măști de protecție, dintre care 10.000 sunt clasice, în 3 straturi, iar 5000 sunt măști de protecție medicală, cu un aspect și sistem de prindere diferite. Precizez însă că toate măștile sunt omologate și certificate de Ministerul Sănătății”, a declarat Alina Dan, managerul spitalului. Potrivit acesteia, instituția pe care o conduce nu a dat bani pe aceste măști, iar angajații au primit și vor primi, în continuare și măști clasice, în cazul în care nu vor sau nu pot purta măști din respectivul lot de 5000 de bucăti, primite ca donație. „Pe toată durata crizei și inclusiv în această perioadă, am reușit să găsim soluții pentru toate problemele cu care ne-am confruntat, astfel că nu am avut focar de infecție în spital și nici răspândire intracomunitară a virusului. Respectăm cu strictețe toate regulile igienico-sanitare și folosim exclusiv echipamente omologate. Este păcat că un deputat a postat recent, pe rețelele de socializare, o dezinformare cu privire la activitatea spitalului nostru. Ar fi fost corect și deontologic să ne întrebe, înainte de a se grăbi să intoxice opinia publică, referitor la măștile de protecție pe care le folosim și proveniența acestora”, a completat managerul unității medicale.
L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News