Prefectul Capitalei refuză să atace în instanţă două autorizaţii de construire ilegale
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, îl acuză pe prefectul Toni Greblă că refuză să atace în instanţă două autorizaţii de construire ilegale pentru două imobile de pe şoseaua Kiseleff, menţionând că e o "abordare diversionistă, manipulatoare şi total incorectă" a lui Greblă, care prin acest demers "nu aplică legea şi nu reprezintă interesele bucureştenilor".
"Prefectul Capitalei refuză să atace în instanţă două autorizaţii de construire ilegale pentru două imobile de pe şoseaua Kiseleff! Deşi prefectul este, conform legii, autoritatea care are atribuţia de a ataca în contencios administrativ autorizaţiile de construire ilegale, prefectul Toni Greblă susţine că nu poate "să dispună măsuri" şi că numai Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) are această pârghie. Mai mult, Toni Greblă susţine că ISC n-ar fi solicitat prefectului atacarea actelor şi nici n-ar fi trimis procesele verbale de control", a scris vineri Nicuşor Dan, pe Facebook. El a susţinut că prefectul are baza legală şi toate argumentele pentru acest demers.
"E o abordare diversionistă, manipulatoare, total incorectă! În acest caz, ISC a efectuat controlul, iar în urma acestui control am solicitat prefectului să iniţieze demersurile în justiţie, anexând toate actele necesare. Prefectul Capitalei are deci baza legală şi toate argumentele necesare pentru atacarea în instanţă a autorizaţiilor ilegale, dar refuză să facă acest lucru", mai scrie Nicuşor Dan.
Edilul Capitalei a concluzionat că prefectul nu aplică legea şi nu apără interesele bucureştenilor, sugerând că refuzul prefectului ar putea avea legătură cu faptul că autorizaţiile au fost emise de fostul primar Gabriela Firea.
"Speţa e clară, iar realitatea evidentă: prefectul Capitalei nu aplică legea şi nu apără interesele bucureştenilor. Trageţi voi concluzia dacă asta are legătură cu faptul că cele două autorizaţii de construire ilegale de pe şoseaua Kiseleff au fost emise de Gabriela Firea în 2020, în ultimele ei luni de mandat ca primar general", a mai adăugat Nicuşor Dan, potrivit agerpres.ro.

Ciumatule! Esti "gigi contra", VOPSITULE. Ce cauti la prefectura ?! Nu iti ajung pesiile de magistrat, de parlamentar ?! Nu esti obosit ?! E bine la banul public, la STATUL DEGEABA , pesedeilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a discutat cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori...512
Președintele Klaus Iohannis a participat, miercuri seara, la un dineu oferit de premierul Spaniei, Pedro Sanchez în...296
Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, un proiect de lege care are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.2...595
Plafonarea preţului la carburanţi este o măsură proastă care ne-ar duce înapoi în comunism, când stăteam la...426


ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 3.94 m/s
Presiune: 1015 milibari

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona a reiterat oferta sa şi a propus echipei germane Bayern Munchen suma de 40 de...156
Tenismanul spaniol Feliciano Lopez (40 ani) a egalat, marţi, recordul deţinut de elveţianul Roger Federer, 81 de...162
Marea speranţă a fotbalului olandez Xavi Simons a semnat un contract cu PSV Eindhoven până în 2027, după trei...130
Tenismanul australian Nick Kyrgios, care a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de primul tur la Wimbledon, a...150


Primăria Orașului Hârșova anunță Festivalul "Dobrogea cu bundiță și pestelcă", ce va avea loc în perioada...352
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de joi, 30 iunie a.c., în...438
Meteorologii au emis primul cod roșu de caniculă din această vară. Ei anunță că joi și vineri, în șase...352
CT BUS anunță publicul călător că autobuzele liniilor 13, 100 și 100C (sens spre Gară) opresc în stația...367
Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, un proiect de lege care are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.2...595
Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede prelungirea cu 5 ani a termenului până la care...785
Plafonarea preţului la carburanţi este o măsură proastă care ne-ar duce înapoi în comunism, când stăteam la...426
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis ca Elena Udrea, fost ministru al Turismului, să...442
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4055
Prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa, s-a aflat în studioul Replica, luni, 16 mai. În cadrul...2497
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2643
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2922
Ghislaine Maxwell, o fostă vedetă britanică în vârstă de 60 de ani, declarată vinovată la sfârşitul anului...148
Cineastul Woody Allen, care s-a confruntat cu un val de critici la Hollywood în urma acuzaţiilor de agresiune sexuală...119
Academia de film americană (AMPAS) a publicat marţi o listă cu 397 de profesionişti din industria cinematografică...117
Un laborator unde se fabrica drogul sintetic Ecstasy a fost descoperit în vecinătatea unei baze militare belgiene...348
Președintele rus Vladimir Putin suferă într-adevăr de o gravă maladie, iar aceasta constă în lipsa de respect...382
Statele Unite vor avea 5.000 de militari în România, ca parte a planului de descurajare la adresa Rusiei, a anunțat...318
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus, înaintea summit-ului NATO de la Madrid, că Alianța urmărește...736
Noua strategie naţională referitoare la HIV/SIDA se află în fază finală de aprobare, a anunţat marţi ministrul...118
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează că, în săptămâna 20 - 26 iunie, au fost confirmate...117
O tulpină extrem de rezistentă la antibiotice a super-bacteriei stafilococul auriu meticilino-rezistent (MRSA) care a...529
Două noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate miercuri 29 iunie a.c., în România Cei doi pacienți sunt...392
Pai care i vina celui ce a obtinut autorizatia , sau primariile sunt pe persoana fizica , cum ajungem la putere ne razbunam ?!