REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° ConstanÈ›a Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13.9° ConstanÈ›a Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Prefectul Huţucă, despre alegeri: Toate incidentele, rezolvate eficient

Prefectul Huţucă, despre alegeri: Toate incidentele, rezolvate eficient

Replica API 12 iunie 2012 | 00:00 96

Primul examen electoral a decurs perfect

Primul examen electoral a decurs perfect

Bogdan Huţucă a dat primul examen electoral din funcţia de prefect al judeţului Constanţa. Reprezentantul Guvernului în teritoriu se declară mulţumit de cum s-au desfăşurat alegerile locale din 10 iunie. Conform acestuia, prezenţa la vot a fost una destul de mare, numărul incidentelor au fost semnificative, iar structurile Ministerului de Administraţie şi Internelor au acţionat într-un mod foarte prompt şi eficient, pentru a nu se ajunge la derapaje majore. "Nu mă aşteptam să fie o prezenţă aşa de mare la vot, mai ales că este pentru prima dată când avem alegeri locale fără al doilea tur de scrutin. Nu mă aşteptam la aşa de multe incidente, dar cele înregistrate nu au fost unele foarte grave. S-a dovedit că planul de acţiune structurat de IPJ, Jandarmerie a fost unul fezabil. Am avut destul de multe incidente, iar paza secţiilor de votare şi modul în care au operat structurile Jandarmeriei şi ale IPJ a fost una ireproşabilă. Toate incidentele au fost rezolvate într-un timp util şi absolut toate reclamaţiile au fost sancţionate contravenţional sau penal. Anchetele au decurs perfect", a spus Huţucă. Reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că la acest capitol situaţia încă se află în stend-by, pentru că "vorbim de o zonă neînchisă". "Circumscripţiile Electorale încă mai au de centralizat şi de validat buletine de vot şi urmează să efectueze transportul către BEJ şi către judecătorii. Vorbim de o zonă în care planul de acţiune al Ministerului de Adminisţiei şi Internelor are obligaţia să facă dovadă că o soluţionează într-un mod cât mai eficient", a spus Huţucă. Prefectul susţine că deşi a preluat conducerea instuţiei cu puţin timp înainte de organizarea alegerilor locale nu a întâmpinat greutăţi în activitatea sa. "Când am ajuns pe acestă funcţie am constatat că structurile din Prefectură, respectiv Serviciul Juridic, aveau foarte multă experienţă în această zonă şi existau oameni foarte bine pregătiţi care ştiau tot ce este de făcut cu privire la organizare. Cât despre IPJ sau Jandarmerie erau organizate din timp. Planurile de acţiune fuseseră trimise la MAI, simulările erau făcute, toată lumea ştia exact ce are de făcut. Instituţiile centrale au monitorizat alegerile perfect, au făcut videoconferinţe pe această temă şi atunci nu aveau cum să existe derapaje majore", a declarat Huţucă. Cea mai fierbinte zonă de la nivelul judeţului Constanţa, la alegerile locale, rămâne Mangalia. "Cele mai multe semnale s-au primit de la Mangalia, Mihail Kogălniceanu, Cogealac, Năvodari. Am fost destul de îngrijorat pe ce se întâmplă cu buletinele de vot, pentru că aceasta a fost zona pe care a organizat-o şi a gestionat-o Prefectura. Până în clipa asta, din punctul nostru de vedere, totul a decurs perfect. Cât despre scandaluri, reclamaţii, nu sunt lucruri pe care să le poţi controla, ci poţi doar să le anticipezi şi să te pregăteşti într-un fel sau altul", a opinat oficialul Guvernului de la malul mării.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272