REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Prelungirea contractului de concesionare a Portului Turistic Constanța, aruncată în aer de interese obscure!

Prelungirea contractului de concesionare a Portului Turistic Constanța, aruncată în aer de interese obscure!

Mirela PASCAL 28 ianuarie 2025 | 00:00 4676

Războiul dintre Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și Tomis Marina Management este departe de a se fi încheiat! După ce, preț de câțiva ani, societatea s-a zbătut să mențină valabil contractul de administrare a Portului Turistic, în iulie 2024 Tribunalul Constanța a tranșat litigiul... în favoarea societății. În sensul că Portul Constanța a fost obligat la încheierea cu reclamanta Tomis Marina Management S.R.L. a contractului de închiriere infrastructură de transport naval, aferentă contractului de închiriere nr. 3849 – CHI – 01/17.12.2004, pentru o perioadă de 16 ani. Evident, compania nu s-a resemnat să lase, în continuare, administrarea Portului Turistic pe mâinile privaților, așa că CNAPM a efectuat apel, pe 12 noiembrie. Pe 27 ianuarie s-a scurs primul termen... numai că a fost cu ghinion. Judecătorul delegat să se ocupe de litigiu... s-a abținut de la judecarea cauzei. Cine are, oare, interese ca procesul să nu se termine?!

Prelungirea contractului de concesionare a Portului Turistic Constanta, aruncata in aer de interese obscure!

În iulie 2024, Tribunalul Constanța a decis să dea pe mâna firmei Tomis Marina Management încă 16 ani contractul pentru administrarea Portului Constanța! „Obligă pârâta C.N.A.P.M. S.A. Constanţa la încheierea cu reclamanta Tomis Marina Management S.R.L. a contractului de închiriere infrastructură de transport naval, aferentă contractului de închiriere nr. 3849 – CHI – 01/17.12.2004, cu respectarea contractului cadru de închiriere, durata închirierii fiind până la data de 31.12.2040, la un tarif de 5.206 euro/lună + 0,5 euro/mp teren/lună, tarif actualizat anual, din anul 2020 la zi şi în continuare şi având ca obiect: dreptul de folosinţă a 19.190 mp teren domeniul public; dreptul de folosinţă a 19.190 mp platformă, suprastructură proprietate privată a C.N.A.P.M. S.A. Constanţa; punerea la dispoziţie a bunurilor domeniu public – cheuri, acvatoriu, diguri, muzuare, taluz; precum şi dreptul de utilizare neexclusivă a tuturor bunurilor de interes comun“, se arată în soluția instanței, pronunțată pe 23 iulie. Cum era de așteptat, Portul Constanța a formulat apel, în noiembrie 2024, iar pe 27 ianuarie s-a scurs primul termen în dosar. Dar, ce să vezi?! Judecătorul Alina Elena Marin s-a abținut de la judecarea cauzei.

Președintele instanței a admis cererea de abţinere formulată de judecător Alina Elena Marin în soluţionarea dosarului nr. 4628/118/2020* al Curţii de Apel Constanţa. Decizia este definitivă, urmând ca dosarul să fie repartizat altui complet de judecată.

Video:

Operatorii din Portul Turistic sunt disperați!

În timp ce Portul Constanța și Tomis Marina își dispută concesiunea, operatorii din Portul Turistic stau ca pe ace, nu știu ce se va întâmpla cu contractele lor. S-au unit și au depus o acțiune în instanță, cu obiectul ordonanță președințială, solicitând instanței să-i lase să activeze în continuare, până la finalizarea litigiului dintre Portul Constanța și Tomis Marina. 15 societăți sunt reclamante, iar Tomis Marina, CNAPM, Primăria Constanța și primarul municipiului Constanța sunt pârâți. Au pierdut, în primă fază, dar au efectuat apel.

Cum a ajuns Tomis Marina Management să pună monopol pe Portul Tomis?

În anul 2004, CNAPM, condusă la acea vreme de Gheorghe Moldoveanu, a concesionat Portul Tomis, până-n 2021, firmei Sisteme Internaționale de Afaceri –București SA. Între timp, rolul de antreprenor general a fost preluat de firma SC Tomis Marina Management SRL, numită înainte SC Sisteme Integrate de Afaceri. Inițial, singurul acţionar al firmei era chiar Sisteme Internaționale de Afaceri SA, ulterior schimbându-se acționariatul. În iunie 2006, contractul de închiriere a fost renegociat, iar printr-un act adițional s-a stabilit o nouă chirie, valabilă de la 1 decembrie 2005, de 3.224,5 euro / lună.

Prelungirea contractului de concesionare a Portului Turistic Constanța, aruncată în aer de interese obscure!sediul SC Marina Tomis Management

Asociații Tomis Marina și încrengătura de firme

În februarie 2008, Adunarea Generală a Acționarilor din firma Tomis Marina Management a decis cooptarea în afacere a SC Euromarina SA, firmă cu capital turcesc, reprezentată de Hasan Malik Kececioglu și Mustafa Nihat Demirel. Așa au apărut, pe cheiul portului Tomis, containere, construcții provizorii care au fost transformate în cafenele şi restaurante. Acestea au fost închiriate de Tomis Marina Management altor afaceriști.

Prelungirea contractului de concesionare a Portului Turistic Constanta, aruncata in aer de interese obscure!

Cine se află în spatele firmei interesată de Portul Turistic?

Societatea Tomis Marina Management este deținută de firma Euromateria (50 %), aceasta fiind controlată de turcii Suat Surmen (38%), Mehmet Kerim Kalgay (30%), Seref Surmen(28%), Mustafa Nihat Demirel (2%) Hasan Malik Kececioglu (2%).

 

Prelungirea contractului de concesionare a Portului Turistic Constanta, aruncata in aer de interese obscure!

Al doilea acționar al SC Aterina Global (50 %), controlată de Nicoleta Dogaru, cu 1 % din acțiuni, și North Global Services SRL, o firmă înființată în 2021 care se ocupă cu administrarea imobilelor pe baza de comision sau contract. Este deținută de Meliniuc Victorita Mariana, Talpalaru Mihaela, Năstase Cătălina Mihaela, fiecare având câte 33 % din acțiuni. Năstase Cătălina Mihaela este mama fiicei fostului senator Alexandru Mazăre.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cartofi uscati, carne expirata, fura la portii, inchideti cocioabele
8
0
SC ATERINA GLOBAL SRL e anturajul lui Radu Mazare . MIHAELA TALPALARU e noua sotie a lui Gabi Stan
2
0
Azi a murit ibram dar au mai ramas inca cativa sakali eserghep si varol si gata o sa fie din nou normal ,fara mafie .
6
1
Păcat de oras a ajuns o mizerie cu asa gospodărire a lui chitac! Rusine
8
0
Oare cine are interes? Acoliții psd?
4
0
Trebuie demarat proiectul cu Marina de la Pescarie, sau in Mamaia. Lacul Siutghiol zace degeaba... se poate face acces la mare, sau canal PoartA Alba- Navodari. Da noi suntem un sat de oameni p****i care traiesc doar din chirie si vanzare de apartamente...
23
4