REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Premierul Ciucă, întâlnire de ultimă oră cu o delegație a FMI

Premierul Ciucă, întâlnire de ultimă oră cu o delegație a FMI

A.F. 1 februarie 2023 | 00:00 589

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu directorul executiv al Fondului Monetar Internațional, Paul Hilbers.

Premierul Ciuca, intalnire de ultima ora cu o delegatie a FMINicolae Ciucă

„Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu directorul executiv al Fondului Monetar Internațional, Paul Hilbers. Cu această ocazie, a fost analizată evoluția economiei României, în contextul crizelor și provocărilor ultimilor ani. Premierul a arătat că țara noastră a reușit să atingă unul dintre cele mai dinamice ritmuri de dezvoltare la nivel european, înregistrând, în ultimii 20 de ani, o creștere de opt ori a economiei. România a consolidat aceste rezultate inclusiv anul trecut, când creșterea economică de 49 de miliarde de euro a reprezentat echivalentul întregului PIB din 2002. Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a mulțumit FMI pentru sprijinul oferit constant, pe parcursul evoluției țării noastre în trecerea de la economia planificată din perioada comunistă la modelul occidental, bazat pe piața liberă, respectând valorile democratice”, transmite Guvernul.

Potrivit sursei citate, în cadrul dialogului, a fost menționată importanța aderării țării noastre la OCDE, ca obiectiv național, după intrarea în NATO și UE, cu accent pe beneficiile pentru mediul de afaceri și de investiții.

„Stabilitatea politică generată de actuala coaliție de guvernare și predictibilitatea politicilor fiscale reprezintă două atuuri importante, în contextul interesului tot mai crescut al investitorilor străini pentru România. Premierul Ciucă a prezentat impactul pozitiv al creșterilor fără precedent din ultimul an, atât în privința absorbției banilor europeni, precum și din perspectiva investițiilor străine directe. Directorul executiv al FMI, Paul Hilbers, a remarcat consolidarea reputației României în plan european și internațional, prin performanțele economice obținute, reformele asumate, inclusiv în domenii precum politicile de mediu, digitalizare sau aplicarea standardelor din statele mai dezvoltate”, se menționează în comunicat.

Prim-ministrul României a cerut o mai mare susținere pentru economia Republicii Moldova.

„Guvernul ia toate măsurile necesare pentru a consolida și dezvolta sectorul de afaceri, atât în privința companiilor cu capital românesc, precum și în relația cu investitorii străini. Consolidarea clasei de mijloc va asigura susținerea ritmului de dezvoltare economică și soliditatea economiei românești. Avem perspective bune de creștere, iar deciziile pe care le luăm se bucură de stabilitate politică” a declarat premierul Nicolae Ciucă, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pana in momentul in care mamaliga explodeaza. Mwie !!!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212