REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mar., 22 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7590
15.1° Constanța Marți, 22 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7590
 

Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță când va avea o discuție decisivă cu Sorin Grindeanu

Premierul desemnat Siegfried Mureșan anunță când va avea o discuție decisivă cu Sorin Grindeanu

A.F. 22 septembrie 2026 | 19:19 315

Siegfried Mureșan anunță când va avea o discuție decisivă cu Sorin Grindeanu: „În zilele următoare”. Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat a votat, luni, să nu susțină învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan.

Premierul desemnat Siegfried Muresan anunta cand va avea o discutie decisiva cu Sorin GrindeanuSiegfried Mureșan

Mai mult, liderul PSD, Sorin Grindeanu, s-a declarat la finalul ședinței BPN PSD nemulțumit de faptul că nu a fost căutat de Mureșan.

Sorin Grindeanu a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că, în mod normal, dacă Siegfried Mureșan ar fi căutat susținerea social-democraților, ar fi trebuit să-l caute până acum.

Grindeanu: „În mod normal, trebuia să mă caute domnia sa, cred, dacă ar fi vrut voturile de la noi”

„În mod normal, trebuia să mă caute domnia sa, cred, dacă ar fi vrut voturile de la noi. Nu s-a întâmplat lucrul acesta. M-a sunat, în schimb, și m-a căutat Ilie Bolojan”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Siegfried Mureșan anunță când va avea o discuție decisivă cu Sorin Grindeanu

Întrebat la finalul ședinței grupurilor parlamentare ale PNL, când va avea o discuție cu Sorin Grindeanu, Siegfried Mureșan a replicat: „În zilele următoare”.

Premierul desemnat Siegfried Muresan anunta cand va avea o discutie decisiva cu Sorin GrindeanuSorin Grindeanu

„Cu domnul Grindeanu vom discuta cu drag și cu plăcere”

Totodată, întrebat de alți jurnaliști despre discuția pe care o va purta cu Sorin Grindeanu, Siegfried Mureșan a precizat că va discuta „cu drag și cu plăcere” cu liderul PSD.

„Cu domnul Grindeanu vom discutat cu drag și cu plăcere”, a menționat Siegfried Mureșan. „Noi vom fi la guvernare, nu PSD”, a mai spus premierul desemnat.

Mureșan susține că cei de la UDMR nu au obiecții cu privire la programul de guvernare

Întrebat de ce nu e gata programul de guvernare, dacă liderii UDMR au obiecții cu privire la forma acestuia, Siegfried Mureșan a negat, precizând că „nu e adevărat”. „Nu, nu, nu e adevărat! Nu sunt obiecții”, a spus premierul desemnat Siegfried Mureșan.

El a mai menționat că nu-și va depune mandatul primit de la președintele Nicușor Dan, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere