REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
15.5° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu reprezentantele Asociaţiei Dăruieşte Viaţă

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu reprezentantele Asociaţiei Dăruieşte Viaţă

Replica API 27 iulie 2022 | 00:00 437

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentantele Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, context în care au fost analizate soluţii, inclusiv legislative, astfel încât, după finalizarea construcţiei primului Spital naţional de copii pentru cancer, boli grave şi traumă, organizaţia să se poată implica, cu toată expertiza de care dispune, în buna funcţionare a unităţii sanitare, iar acest model să poată fi replicat.

Nicolae Ciucă

Potrivit unui comunicat al Guvernului, şeful Executivului a transmis aprecierile sale faţă de eforturile depuse de asociaţie şi de toţi cei implicaţi în acest demers şi a asigurat că proiectul Noi Facem Un Spital va beneficia de sprijinul Guvernului, potrivit Agerpres, citată de stiripesurse.ro.

El a salutat faptul că asociaţia s-a implicat şi a reacţionat pro-activ la crizele cu care sistemul medical din România s-a confruntat în ultimii ani, contribuind la identificarea celor mai bune soluţii.

"În cadrul întâlnirii, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a evidenţiat deschiderea faţă de identificarea unui mecanism-pilot care să faciliteze implicarea asociaţiei şi după finalizarea proiectului, pentru a menţine astfel tot avantajul competitiv creat de dotările, ideile şi strategia acestuia. Totodată, discuţiile au vizat schimbările necesare în sistemul public de sănătate, cu accent pe prioritizarea nevoilor pacienţilor şi introducerea unor noi standarde", se arată în comunicat.

La întâlnire au mai participat deputatul Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, şi Irina-Dumitriţa Solomon, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272