REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
17.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Premierul spune că am scăpat de datorii, BNR ne anunţă că suntem datori cu peste 90 miliarde de euro!

Premierul spune că am scăpat de datorii, BNR ne anunţă că suntem datori cu peste 90 miliarde de euro!

Replica API 15 septembrie 2015 | 00:00 89

Premierul Victor Ponta a anunţat că România a plătit toate datoriile pe care ţara le avea la FMI. „Anul acesta am plătit ultimii bani din împrumutul făcut de Băsescu şi Boc şi am terminat cu datoriile la FMI. Altele nu mai facem - eventual putem face un acord preventiv, dar bani nu mai luăm”, a spus, duminică, Ponta. Între timp, cifrele iar îl contrazic pe premier şi ne confruntăm cu veşti sumbre din partea Băncii Naţionale a României, care anunţă fluctuaţii nu tocmai optimiste pentru starea financiară a ţării.

Potrivit Băncii Centrale, datoria externă pe termen lung a însumat 70,494 miliarde de euro la 31 iulie a.c., adică 77,8 la sută din totalul datoriei externe, în scădere cu 6,9 la sută faţă de 31 decembrie 2014. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie a.c. nivelul de peste 20 de miliarde de euro (22,2 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 8,2 la sută faţă de 31 decembrie 2014. În perioada analizată, datoria externă totală a scăzut cu 3,7 miliarde de euro.

Per total, datoriile externe ale României ajung la colosala sumă de 90,590 miliarde de euro! Totodată, potrivit BNR, soldul datoriei externe publice este calculat pe bază cash şi nu include dobânda acumulată şi care nu a ajuns la scadenţă. Banca Centrală anunţă că investiţiile directe ale nerezidenţilor în România (date estimate) au însumat 2.084 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au înregistrat 1.228 milioane euro, iar creditele intragrup 856 milioane euro (net).

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272