Preotul caterisit Traian Chircu, prins de inspectorii fiscali când voia să își vândă vila ca să scape de executarea silită
Preotul caterisit Traian Chircu, prins de inspectorii fiscali când voia să își vândă vila ca să scape de executarea silită
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreotul militar Traian Chircu nu mai scapă de probleme! Judecat la Consistoriu la data de 11 iunie 2009 pentru gestionarea incorectă, în interes propriu, a unității bisericești în care a slujit, producând daune în valoare de 272.440,06 lei, ulterior fiind caterisit, preotul se luptă, mai nou, și cu ANAF, în speță Serviciul Financiar Mangalia, pentru o datorie la bugetul local de peste 213.000 lei. Inițial, s-a început executarea silită, însă preotul a obținut suspendarea procedurii în instanță. Ulterior, preotul Chircu a încercat să-și pună la adăpost averea și și-a scos vila turistică din Mangalia la vânzare. Inspectorii ANAF au aflat, așa că au cerut instituirea sechestrului asigurator.
Preotul militar Traian Chircu a slujit la Garnizoana Mangalia, dar în iunie 2009 a fost judecat şi caterisit de Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului. A fost acuzat atunci de instituția condusă de arhiepiscopul Teodosie Tomitanul (Petrescu) de următoarele fapte: gestionarea incorectă, în interes propriu, a unităţii bisericeşti în care a slujit, producând daune financiare în sumă de 272.440,06 lei; calomnierea şi acuze neîntemeiate la adresa clerului şi a organelor superioare bisericeşti; îndeplinirea cu rea credinţă a îndatoririlor impuse de legiuirile bisericeşti; îndeletnicirea cu afaceri potrivnice chemării preoţeşti; neascultarea de autorităţile bisericeşti.
În anul 2012, Mitropolia Munteniei și Dobrogei a anulat sentința de caterisire a Arhiepiscopiei Tomisului, iar Traian Chircu a fost repus în drepturi și slujește de atunci în cadrul clerului militar din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Biserica Militară cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Muceniță Varvara”, ce deservește unitățile militare din Floreşti – Cluj.
Ulterior, preotul militar s-a judecat cu Ministerul Finanțelor și cu Ministerul Apărării, cărora le cere daune de peste 2 milioane de lei, bani pe care i-ar fi câștigat în perioada 2009-2018, dacă nu ar fi fost caterisit. Mai mult, preotul militar cere și recalcularea drepturilor salariale integrale la maxim aferente perioadei 12.07.2018 - 31.03.2021 şi achitarea diferenţelor dintre drepturile efectiv plătite şi cele rezultate prin recalculare, cu referire la acordarea indemnizaţiei de conducere/comandă solicitate prin raport nr. 1470/25.11.2020, plata nediminuată a indemnizaţiei de specialist de clasă, plata nediminuată a sporului de confidenţialitate şi calcularea soldelor, inclusiv plata dobânzilor.
S-a instituit sechestrul, dar a fost anulat de instanță
Mai nou, preotul are probleme și cu ANAF. Cu datorii de peste 213.000 lei la bugetul de stat, Serviciul Fiscal Mangalia a cerut, în trecut, executarea silită pe numele acestuia, fiind emis procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile prin care s-a instituit sechestru asupra imobilului situat în Mangalia, compus din teren în suprafață de 500 mp și construcțiile edificate pe acesta.
Însă, preotul a reușit să oprească procedura în instanță. Instanța a reținut că ”măsura privind instituirea sechestrului pe imobilul de mai sus a fost instituită cu nesocotirea dispoziţiilor art. 242 alin. (1) teza 2 Codul de procedură fiscală potrivit cărora în situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate cu altcineva, executarea silită se întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei, imobilul indisponibilizat în vederea valorificării nefiind proprietatea exclusivă a preotului, ci îl împarte cu soția. Motiv pentru care, ANAF a demarat și procedura privind stabilirea, de către judecători, a cotelor deținute de preotul cu pricina asupra imobilului din Mangalia.
...ulterior, preotul a încercat să vândă vila din Mangalia, dar inspectorii ANAF au aflat
Scăpat de executarea silită și de sechestru, preotul Chircu și-a pus la vânzare, cu 195.000 de euro, vila din Mangalia, în suprafață de 500 mp. Este o vilă duplex S+P+1+M, cu destinație rezidențiala sau turistică/ pensiune.
Inspectorii Serviciului Fiscal Mangalia au fost mai vigilenți decât preotul Chircu și, văzând intenția acestuia de a vinde imobilul, au aflat de tranzacția acestuia și au dispus instituirea sechestrului, pentru a împiedica risipirea patrimoniului şi apariția insolvabilității până la momentul la care va trece la executarea silită.
De altfel, se poate vedea și-n imagini anunțul de vânzare afișat pe gardul ce împrejmuiește imobilul, pus la loc vizibil (la stradă), astfel încât să ajungă la cunoștința publică.
casa scoasă la vânzare de preot
Ca să scape rapid de imobil, preotul a postat anunțul de vânzare și pe internet. „Se mai pot amenaja la etaj și mansardă încă cel puțin 6 camere, ceea ce poate genera o afacere bună în turismul sezonier pe litoral” se laudă Chircu în anunțul postat pe internet.
Precizăm că Traian Chircu a mers, din nou, în instanță, sperând că, și de data aceasta, judecătorii vor fi de partea lui. Dar a sperat degeaba, pentru că cererea i-a fost respinsă. Însă a formulat apel, în iulie, iar luni, 21 octombrie, Curtea de Apel Constanța i-a respins apelul, decizia fiind definitivă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.5° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




