REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Președintele Asociației pentru Dezvoltare Durabilă, precizări cu privire la solicitările de revocare înaintate de conducerea CJC

Președintele Asociației pentru Dezvoltare Durabilă, precizări cu privire la solicitările de revocare înaintate de conducerea CJC

Ana Maria LIPAN 30 august 2023 | 09:48 1023

Având în vedere informațiile apărute în presă, în ultimele zile, referitoare la proiectul de hotărâre inițiat de domnii Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), și Petre Enciu, vicepreședinte al instituției, prin care se solicită revocarea, în ședința din data de 31 august 2023 a CJC, a patru mandate prin care Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța (ADDJC) a fost împuternicită să se ocupe, în numele UAT Județul Constanța, de proiecte esențiale pentru dezvoltarea Constanței, Ana-Maria Vătămanu, a făcut următoarele precizări:

Presedintele Asociatiei pentru Dezvoltare Durabila, precizari cu privire la solicitarile de revocare inaintate de conducerea CJCAna Maria Vătămanu

"Proiectul de hotărâre inițiat de domnii președinte Mihai Lupu și vicepreședinte Petre Enciu nu are obiect, astfel că o eventuală votare a lui în ședința CJC din 31 august 2023 nu poate produce efecte. Pentru corecta informare a mass-media, a opiniei publice și a doamnelor și domnilor consilieri județeni, subliniez că, prin proiectul de hotărâre inițiat de domnii Mihai Lupu și Petre Enciu, se solicită inclusiv retragerea unui mandat acordat de CJC către ADDJC, care și-a încheiat deja efectele, făcând, astfel, inutilă votarea unei hotărâri de Consiliu Județean. 

Prin HCJ 315/2022, Consiliul Județean Constanța a mandatat Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța să „efectueze toate demersurile pentru punerea la dispoziția Consiliului Județean Constanța a documentațiilor tehnico-economice aferente cererilor de finanțare depuse de UAT Județul Constanța, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Concret, este vorba despre două proiecte prin care se vor reface și moderniza 34,57 de km de drum județean (23,54 km - DJ 393 și 11,03 km - DJ 391). 

Presedintele Asociatiei pentru Dezvoltare Durabila, precizari cu privire la solicitarile de revocare inaintate de conducerea CJC

În baza mandatului menționat, ADDJC s-a ocupat integral, în numele și în folosul autorității solicitante UAT Județul Constanța, de depunerea documentației tehnice. Ulterior, județul Constanța a primit, în anul 2022, finanțarea de 140 de milioane de lei (peste 28 de milioane de euro), prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru cele două proiecte de infrastructură.  Conform mandatului primit de ADDJC prin HCJ 315/2022, Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța a depus două cereri de finanțare, în calitate de BENEFICIAR al celor două proiecte, ambele cereri fiind semnate de domnul președinte Mihai Lupu, în calitate de reprezentant legal al autorității solicitante UAT Județul Constanța. 

Presedintele Asociatiei pentru Dezvoltare Durabila, precizari cu privire la solicitarile de revocare inaintate de conducerea CJC

Astfel, după ce ADDJC a depus, în calitate de beneficiar, cele două cereri de finanțare, precum și toate celelalte documente tehnico-economice, finanțarea primită de județul Constanța, în anul 2022, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, s-a făcut, în mod logic și legal, tot prin BENEFICIAR, respectiv prin ADDJC.  În data de 21.07.2023, mandatul primit de ADDJC prin HCJ 315/2022 și-a încetat efectele, aflându-ne deja în faza finală, în care între Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, în calitatea sa de BENEFICIAR, și Ministerul Dezvoltării există doar corespondențe clarificatoare privind semnarea contractelor de finanțare prin „Anghel Saligny”. 

Presedintele Asociatiei pentru Dezvoltare Durabila, precizari cu privire la solicitarile de revocare inaintate de conducerea CJC

Subliniez că, în această etapă finală în care ne aflăm în acest moment, toate acțiunile ADDJC se desfășoară strict în calitatea sa de BENEFICIAR al proiectelor, și nu în calitate de Asociație mandatată de CJC să „efectueze toate demersurile pentru punerea la dispoziția Consiliului Județean Constanța a documentațiilor tehnico-economice aferente cererilor de finanțare depuse de UAT Județul Constanța, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, așa cum prevedea mandatul primit prin HCJ 315/2022. În aceste condiții, vorbind despre un mandat CJC care deja s-a încheiat, proiectul de hotărâre asumat de domnii președinte Mihai Lupu și vicepreședinte Petre Enciu nu poate produce efecte legale, nici măcar în urma unui vot al doamnelor și domnilor consilieri județeni.

Presedintele Asociatiei pentru Dezvoltare Durabila, precizari cu privire la solicitarile de revocare inaintate de conducerea CJC

Pentru ca toate aceste lucruri să fie cât mai transparente, pun la dispoziția mass-media, a opiniei publice, precum și a doamnelor și domnilor consilieri județeni o cronologie, dublată de documente, corespondențe instituționale, acțiuni concrete întreprinse de ADDJC, care demonstrează, pe de o parte, că Asociația, în calitatea sa de BENEFICIAR, a primit finanțarea de 140 de milioane de lei prin PNI „Anghel Saligny”, în folosul autorității solicitante UAT Județul Constanța, și, pe de altă parte, că mandatul pe care domnii președinte Mihai Lupu și vicepreședinte Petre Enciu solicită, acum, să fie revocat a încetat deja în urmă cu mai bine de o lună. 

Astfel, în perioada 20.09.2021 – 21.07.2023, Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța a parcurs nu mai puțin de 15 etape-cheie, concretizate prin depunerea documentațiilor tehnico-economice și, ulterior, prin aprobarea finanțării de 140 de mil. de lei, prin PNI „Anghel Saligny”.  Având în vedere cele prezentate, menționez că, în calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, stau la dispoziția oricărei persoane interesate de clarificări, documente sau informații suplimentare referitoare la acest subiect.  

Menționez că, nici până în acest moment, pe ordinea de zi a ședințelor CJC nu se regăsește un proiect de Hotarâre de Consiliu Județean de expropriere, astfel încât investițiile în infrastructura rutieră, prin finanțarea obținută prin Programul „Anghel Saligny”, să poată fi desfășurate în mod firesc. Asta deși ADDJC a făcut, în mod repetat, toate demersurile necesare către CJC. În susținerea acestor afirmații stau documentațiile tehnico-economice depuse și însușite de D.G.T.U.A.T. din cadrul Consiliului Județean Constanța, confirmând astfel că ADDJC și-a îndeplinit sarcinile ce îi reveneau. Singurul document lipsă este punerea pe ordinea de zi a proiectului de HCJ pentru expropriere și votarea acestuia, atribut care îi revine exclusiv Consiliului Județean Constanța. 

Cu respect și cu încrederea că, și de această dată, doamnele și domnii consilieri județeni vor acționa în beneficiul locuitorilor județului Constanța, ne adresăm dumnealor cu rugămintea de a ne sprijini în demersul de introducere pe ordinea de zi și de votare a unei hotărâri CJC care să poată produce efecte legale, și anume cea referitoare la exproprierile care trebuie făcute pentru buna derulare a celor două proiecte finanțate prin PNI „Anghel Saligny”.", a transmis aceasta. 
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere