REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Președintele CCR dă explicații pentru scandalul cu primele judecătorilor

Președintele CCR dă explicații pentru scandalul cu primele judecătorilor

Andreea MUSAT 4 iulie 2025 | 00:00 666

Președintele Curții Constituționale, Marian Enache, are o primă reacție publică în scandalul primelor de pensionare de 36.000 de euro pe care ar urma să le primească cei trei judecători care se vor pensiona în această lună. Enache arată că niciun judecător nu a cerut acei bani și totul se desfășoară conform legii, iar ”avizul expres” trebuie să vină de la Ministerul Finanțelor.

Presedintele CCR da explicatii pentru scandalul cu primele judecatorilorMarian Enache


Judecătorii CCR Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga – care își termină mandatul – ar putea primi indemnizații de câte 180.000 de lei (36.000 de euro), ceea ce reprezintă 6 salarii brute primite la momentul pensionării.

Pentru corecta informare a opiniei publice față de afirmațiile apărute în spațiul public referitoare la faptul că judecătorii constituționali aflați la final de mandat în anul 2025 ar fi primit sumele de bani prevăzute de art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și în contextul în care Curții Constituționale nu i s-a cerut un punct de vedere cu privire la aceste afirmații, președintele interimar al Curții Constituționale face următoarele precizări:

„În virtutea competențelor prevăzute de Legea nr.361/2023 privind personalul Curții Constituționale și în calitate de ordonator principal de credite, Secretarul general al Curții are obligația informării lunare a președintelui și a Plenului Curții Constituționale cu privire la operațiunile efectuate în această calitate, sens în care prezintă Plenului Curții informări, note și/sau referate legate de execuția bugetară, inclusiv cu privire la stadiul aplicării legilor cu referire la orice aspecte care privesc bugetul instanței de contencios constituțional”, a declarat Marian Enache, președintele interimar al Curții Constituționale. 

În ședința administrativă a Plenului Curții din data de 1 iulie 2025, Secretarul general a înaintat o notă referitoare la situația drepturilor prevăzute de art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992.

Plenul a decis ca orice măsură luată de Secretarul general în calitate de ordonator principal de credite să se deruleze potrivit legii și cu avizul expres al Ministerului Finanțelor.

Plenul nu a luat nicio decizie și nicio hotărâre cu privire la drepturile prevăzute de art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992. Mai mult, niciunul dintre judecătorii al căror mandat se încheie în luna iulie 2025 nu a solicitat și nici nu a primit vreo sumă de bani având ca temei prevederile art.71 alin.(5) din Legea nr.47/1992, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cea mai mare jigodie securista ! Parcă ești p***t să recunoști!
4
0