REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Preşedintele Iohannis participă, joi şi vineri, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Sofia

Preşedintele Iohannis participă, joi şi vineri, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Sofia

Replica API 7 iulie 2021 | 00:12 861

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la cel de-al şaselea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), organizat în Bulgaria, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, evenimentul la nivel înalt de la Sofia marchează reluarea activităţilor în format fizic ale Summitului, inclusiv ale Forumului de Afaceri al I3M (aflat la a treia ediţie), după Summitul Virtual din 2020 de la Tallinn, organizat în condiţiile restrictive impuse de pandemia de COVID-19.

Administraţia Prezidenţială arată că summitul din acest an reprezintă un nou pas în procesul de consolidare a I3M iniţiat prin deciziile de substanţă luate la Summitul găzduit la Bucureşti de preşedintele României, Klaus Iohannis, în septembrie 2018, care a marcat maturizarea politică a Iniţiativei şi dotarea sa cu instrumentele necesare pentru atingerea obiectivelor Iniţiativei. În cadrul reuniunii din Bulgaria, discuţiile vor viza evaluarea progreselor înregistrate, cu accent pe implementarea listei de proiecte strategice prioritare de interconectare agreate la Summitul de la Bucureşti, completată ulterior, precum şi în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, în care România, prin EximBank, şi Polonia, prin Banca de Dezvoltare (BGK), sunt state fondatoare. De asemenea, vor fi discutate şi vor fi luate decizii privind reperele dezvoltării viitoare ale Iniţiativei.

"În intervenţia sa, preşedintele Klaus Iohannis va analiza evoluţiile care s-au înregistrat de la Summitul anterior, va sublinia importanţa implementării proiectelor strategice prioritare de interconectare, cu accent pe proiectele de interes crescut pentru România, precum Rail2Sea şi Via Carpathia, şi va evidenţia relevanţa esenţială a acestora pentru obiectivul Iniţiativei de dezvoltare economică sustenabilă şi de construire a rezilienţei strategice a economiilor statelor participante, inclusiv în contextul eforturilor de redresare economică post-pandemie", precizează Administraţia Prezidenţială.

Alături de liderii ţărilor participante la I3M, la Summitul din acest an vor fi reprezentate, în calitate de parteneri ai Iniţiativei, Statele Unite ale Americii, Germania şi Comisia Europeană, precum şi Fondul Monetar Internaţional şi, ca invitat, Republica Elenă.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră - Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Iniţiativa îşi propune dezvoltarea economică a statelor din regiune, prin stimularea interconectivităţii în trei domenii principale - transport, energie, digital - creşterea convergenţei reale între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii şi la consolidarea proiectului european, precum şi întărirea relaţiei transatlantice, inclusiv prin stimularea prezenţei economice a SUA în regiune.

La Summitul de la Bucureşti, din 17-18 septembrie 2018, au fost adoptate decizii esenţiale pentru viitorul Iniţiativei, precum lista de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transportului, energiei şi digital; organizarea primului Forum de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări (cu peste 600 oficiali şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din statele participante la Iniţiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic, precum şi reprezentanţi ai UE şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale); lansarea reţelei Camerelor de Comerţ a I3M (prin semnarea Declaraţiei comune de înfiinţare a acestei reţele de către 7 Camere de Comerţ din cele 12 state participante); iniţierea procedurii de lansare a Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări (prin semnarea Scrisorii de Intenţie privind Fondul de Investiţii al I3M de către 6 instituţii de profil din cele 12 state participante), scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212