Preşedintele partidului polonez de guvernământ cere măsuri împotriva marşurilor gay
Preşedintele partidului polonez de guvernământ cere măsuri împotriva marşurilor gay
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestJaroslaw Kaczynski
Polonia trebuie să reziste în faţa ofensivei ''teatrului ambulant'' al marşurilor gay, a declarat duminică liderul partidului polonez de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, care a cerut să fie susţinute familia tradiţională şi valorile catolice poloneze în faţa acestei ofensive.
''Această ofensivă puternică, acest teatru ambulant care apare în diferite oraşe pentru a provoca (...), noi suntem cei cărora acest lucru le face rău, el trebuie demascat şi înlăturat'', iar legea trebuie aplicată deplin, a spus Kaczynski, citat de agenţia Reuters, la un eveniment de campanie electorală în oraşul Stalowa Wola.
Liderul formaţiunii conservatoare PiS l-a lăudat în intervenţia sa pe Arhiepiscopul catolic al Cracoviei, care la începutul acestei luni a denunţat "ciuma curcubeului" ce ameninţă "sufletele, inimile şi minţile" polonezilor.
''Noi trebuie să trăim în libertate şi să nu acceptăm tot ce se întâmplă la vest de frontierele noastre (...), unde libertatea este în curs de eliminare'', a mai spus Kaczynski.
În contextul înmulţirii campaniilor pro-LGBT şi a reacţiilor Bisericii catolice poloneze împotriva ideologiei LGBT, tema minorităţilor sexuale, cea a familiei tradiţionale, precum şi tema ideologiei de gen au devenit subiecte centrale ale campaniei electorale de dinaintea legislativelor din 13 octombrie.
Un marş ''gay pride'' desfăşurat în iulie în oraşul Bialystok a fost marcat de violenţe după ce participanţii au fost atacaţi de contra-manifestanţi. Prin urmare, un alt marş de acelaşi fel care a avut loc luna aceasta în oraşul Plock s-a desfăşurat sub protecţia poliţiei.
Invocând declaraţii ale unor analişti politici locali, agenţia Reuters scrie că criticile partidului PiS faţă de ''drepturile LGBT'' ar fi o strategie a acestui partid de a-şi mobiliza electoratul ''conservator rural''. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
21.1° Constanța 




.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)



