REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi premierul propus, Florin Cîţu, în delegaţia liberalilor pentru consultările de la Cotroceni

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi premierul propus, Florin Cîţu, în delegaţia liberalilor pentru consultările de la Cotroceni

Replica API 14 decembrie 2020 | 00:00 1152

Delegaţia PNL pentru consultările care vor avea loc luni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, va fi compusă din liderul formaţiunii, Ludovic Orban, premierul propus, Florin Cîţu, prim-vicepreşedinţii Raluca Turcan şi Rareş Bogdan, a anunţat, duminică, biroul de presă al partidului, scrie Agerpres.

Ludovic Orban

De asemenea, conform informării menţionate, în delegaţia liberalilor se vor mai afla şi secretarul general al formaţiunii, deputatul Robert Sighiartău, precum şi liderul organizaţiei judeţene Prahova, Iulian Dumitrescu.

Liberalii merg la Cotroceni cu propunerea ca premier al noului Guvern să fie actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu, decizia fiind luată în cadrul unei şedinţe a Biroului Politic Naţional al formaţiunii, desfăşurată miercuri seara.

Preşedintele Klaus Iohannis va discuta luni, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în viitorul Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.

Şeful statului i-a invitat la consultări pe reprezentanţii PSD, PNL, ai Alianţei USR PLUS, Alianţei pentru Unirea Românilor şi UDMR, dar şi pe cei ai minorităţilor naţionale. Consultările au loc după alegerile parlamentare din 6 decembrie, când, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central, au intrat în viitorul Legislativ PSD, PNL, Alianţa USR PLUS, AUR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Este ca o oala mare in care Iohannis amasteca cu linguroiul de lemn ingredientele deja mucegaite,expirate,proste si cand erau la inceput. Va iesi tot ceva ranced,puturos si romanii vor fi in continuare cum au fost. Care meritocratie,care scara valorilor. Romania va ramane o tara trista,unde fericirea se mimeaza asa cum saracii isi deseneaza un televizor pe hartie si il tin pe perete,ca altceva nu isi permit. Chiar nu mai e important care din aratarile de la conducere are o functie sau alta. E gata,e praf si pulbere.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272