REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
17.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Președintele Senatului anunță cine este favoritul PNL la alegerile prezidențiale

Președintele Senatului anunță cine este favoritul PNL la alegerile prezidențiale

Virgil STOIAN 30 septembrie 2022 | 00:00 780

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, afirmă că prima variantă în ceea ce priveşte candidatul PNL la alegerile prezidenţiale este preşedintele partidului. ”Este prematur să discutăm acum, dar da, preşedintele partidului întotdeauna e o variantă de luat în calcul”, arată ea.

 

Alina Gorghiu

Întrebată, miercuri seară, la B1 Tv, dacă PNL îl va susţine pe Nicolae Ciucă pentru a fi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, Alina Gorghiu a afirmat că formaţiunea are câteva variante, informează News.ro.

”(PNL) are foarte multe variante, dar n-am să dau numele candidaţilor. Prima variantă este preşedintele partidului, dintotdeauna, preşedintele partidului a candidat la preşedinţia României. Asta a fost regula în PNL. Sigur că premierul Ciucă are această variantă de luat în calcul. Nu s-au făcut sondaje, nu s-a decis candidatul la noi”, a continuat ea.

Ea a subliniat că Nicolae Ciucă este ”una din variantele” pentru candidatura la alegerile prezidenţiale.

”Este prematur să discutăm acum, dar da, preşedintele partidului întotdeauna e o variantă de luat în calcul. Nu s-a discutat...”, a mai spus Gorghiu.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, declara, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre prezidenţiabilul PNL, că în momentul de faţă Nicolae Ciucă este omul pe care partidul se bazează şi este principala opţiune a PNL. Stroe spunea despre liderul PNL că este un lider pe termen lung şi este convins că va duce PNL la peste 30 de procente şi va conduce PNL mult timp de acum înainte.

”Nu trebuie să ne ascundem, în momentul de faţă Nicolae Ciucă este omul pe care ne bazăm, este principala opţiune a PNL şi cea mai la îndemână şi mai naturală, preşedintele partidului, prim-ministrul, este un om pe care îl apreciem. (..) Nicolae Ciucă este un om foarte riguros, pe termen lung activitatea acestui lider va fi foarte apreciată”, spunea purtătorul de cuvânt al PNL.

Despre forţa lui Nicolae Ciucă de a fi o locomotivă pentru partid, Ionuţ Stroe arăta că, ”în momentul alegerii în fruntea partidului, acesta se afla mult peste PNL”.

”S-a mizat foarte mult pe cariera acestui om, pe seriozitatea, pe profilul public, reputaţia pe care o avea de general NATO şi evident că la vremea respetivă a fost învestit cu încrederea partidului. Guvernarea erodează, nu trebuie să fii sociolog de meserie să îţi dai seama că guvernarea erodează. Acest om conduce un guvern care a traversat cele mai neînchipuite crize, suprapuse, e un război în vecinătate, inflaţia a atins cote care nu au mai fost atinse din anii 90”, spunea Stroe, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
bah esti nebun?
0
0
Orban presedinte și Bogdan Bola primarul orașului Constanța. Astea sunt câștigătoare la alegerile din 2024.
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272