REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Președintele Vladimir Putin i-a spus lui Trump că vrea să se întâlnească cu Zelenski la Moscova

Președintele Vladimir Putin i-a spus lui Trump că vrea să se întâlnească cu Zelenski la Moscova

A.F. 20 august 2025 | 00:00 554

În timpul convorbirii sale telefonice de luni cu Donald Trump, Vladimir Putin a propus să se întâlnească cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Moscova, a aflat AFP de la două surse apropiate dosarului, conform news.ro.

Presedintele Vladimir Putin i-a spus lui Trump ca vrea sa se intalneasca cu Zelenski la MoscovaDonald Trump, Vladimir Putin

„Putin a menţionat Moscova” în timpul convorbirii de luni, a declarat una dintre aceste surse pentru AFP. Preşedintele ucrainean, care se afla la Casa Albă împreună cu liderii europeni, „a răspuns «nu»”, potrivit aceleiaşi surse.

În timp ce negocierile pentru un acord de pace între Ucraina şi Rusia continuă, preşedintele american Donald Trump a anunţat că o întâlnire între liderul rus şi omologul său ucrainean este „în pregătire”, într-un loc care rămâne de stabilit.

După ce i-a primit pe preşedintele ucrainean şi pe numeroşi lideri europeni la Casa Albă luni, Donald Trump a avut o convorbire telefonică cu Vladimir Putin în aceeaşi zi. Acesta din urmă ar fi propus să se întâlnească cu Volodimir Zelenski la Moscova. Dar această dorinţă nu este împărtăşită de liderii europeni, în special de Emmanuel Macron. Într-adevăr, preşedintele francez a declarat marţi că întâlnirea dintre preşedinţii rus şi ucrainean ar trebui să aibă loc în Europa.

„Mai mult decât o ipoteză, este chiar voinţa colectivă”, a declarat Emmanuel Macron într-un interviu difuzat marţi pe LCI. „Va fi o ţară neutră, deci poate Elveţia, eu pledez pentru Geneva, sau o altă ţară. Ultima dată când au avut loc discuţii bilaterale a fost la Istanbul”, a reamintit el.

Însoţit de premierul britanic Keir Starmer, preşedintele francez Emmanuel Macron a prezidat marţi o reuniune a „coaliţiei de voinţă” în sprijinul Ucrainei, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ca sa poata sa-i dea niste novicioc lui zelenski. Sau sa-l cazeze la etajul zece al unui hotel moscovit. Cu geamurile deschise.
6
1