REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Preţul biletelor de avion este mai mare cu 20% în vara acestui an, faţă de anul 2021

Preţul biletelor de avion este mai mare cu 20% în vara acestui an, faţă de anul 2021

Replica API 30 iulie 2022 | 00:00 394

Biletele de avion pentru călătoriile din timpul verii 2022 sunt cu 20% mai scumpe faţă de aceeaşi perioadă din 2021, această majorare fiind valabilă până la finele lunii august, arată o analiză realizată de o platformă specializată în verificări ale tarifelor practicate de companiile aeriene.

Conform datelor centralizate de Kiwi.com, numărul rezervărilor efectuate până în prezent pe platforma online, pentru vara aceasta, îl depăşeşte pe cel consemnat în vara anului trecut, cu 18,2%.

Pe de altă parte, în România, în lunile iunie - iulie, s-a majorat numărul anulărilor de zboruri, realizate de companiile aeriene, la 4,09%, comparativ 1,39% în intervalul aprilie - mai. În acelaşi timp, există o creştere voluntară a ratei anulărilor din partea pasagerilor, care a ajuns la 4,58% în ultimele două luni, comparativ cu 3,63% în lunile aprilie şi mai, scrie Agerpres.

"Românii au ales AirHelp Plus, un serviciu care îi ajută să primească despăgubiri în eventualitatea unui zbor întârziat sau anulat, cu 78% mai mult în lunile iunie-iulie faţă de perioada primăverii. Serviciul Blue Ribbon, care ajută la trackingul şi returnarea rapidă a bagajului pierdut sau întârziat, a fost achiziţionat cu 24,4% mai mult decât în aprilie-mai", precizează compania.

Reprezentanţii platformei susţin că, în lunile de toamnă, preţurile biletelor de avion ar urma să scadă, astfel: cu 12,6% în septembrie, respectiv cu 34,4% în lunile octombrie şi noiembrie.

Potrivit sursei citate, destinaţiile preferate de către români în vara 2022 sunt ţările europene,cu Italia, Regatul Unit al Marii Britanii, Spania, Grecia şi Franţa în Top 5.

În ceea ce priveşte Europa, numărul rezervărilor înregistrate pe platforma online, pentru luna iulie, s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă din 2021, iar românii se află pe locul 6, după francezi şi germani, dar înaintea americanilor sau spaniolilor. Tot la nivel european, rata de anulare a zborurilor din partea companiilor aeriene este de 4,19%, în lunile iunie şi iulie, aproape dublă faţă de cea consemnată în aprilie - mai, de 2,32%.

Kiwi.com este una dintre cele mai importante companii tehnologice de călătorii, cu sediul în Cehia şi cu peste 1.500 de angajaţi la nivel global. Platforma înregistrează zilnic două miliarde de verificări ale costurilor, analizând 95% din informaţiile globale de zboruri pentru a oferi clienţilor opţiuni de rute şi costuri pe care alte motoare de căutare nu le găsesc.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272