REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Preţul certificatelor de poluare pe piaţa europeană a atins un nivel record de 100 de euro pe tonă

Preţul certificatelor de poluare pe piaţa europeană a atins un nivel record de 100 de euro pe tonă

Valentina CAMARA 22 februarie 2023 | 00:00 383

Preţul certificatelor de poluare pe piaţa UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) a atins marţi, pentru prima dată, pragul de 100 de euro pe tonă, un punct de cotitură care reflectă majorarea costurilor pe care uzinele şi centralele electrice trebuie să le plătească atunci când poluează, transmite Reuters.

Pretul certificatelor de poluare pe piata europeana a atins un nivel record de 100 de euro pe tona

Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) limitează emisiile de gaze cu efect de seră pentru un număr de aproximativ 12.000 de uzine, fabrici şi companii aeriene, obligându-le să cedeze un certificat de poluare pentru fiecare tonă de CO2 emisă anual până la finele lunii aprilie a anului următor.

Contractul de referinţă EU Allowance (EUA) a atins marţi un nivel record de 100,70 de euro pe tonă şi în jurul orei 10:45 GMT se tranzacţiona pentru 100,07 euro pe tonă.

Aproximativ 45% din producţia de gaze cu efect de seră a Uniunii Europene este reglementată de schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), principala politică a blocului comunitar în domeniul combaterii încălzirii globale.

Uniunea Europeană vrea să extindă sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), în ideea de a reduce emisiile poluante cu cel puţin 55% până în 2030 şi de a ajunge la neutralitate climatică până în 2050. Reformarea ETS include o eliminare graduală a certificatelor gratuite de poluare şi includerea emisiilor din activităţi precum shipping sau încălzirea clădirilor, potrivit agerpres.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere