Preţul mielului, mai ieftin pe internet decât în pieţe
Preţul mielului, mai ieftin pe internet decât în pieţe
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSărbătorile Pascale se apropie cu repeziciune, astfel că toți românii se gândesc cum ar putea să aibă pe mese tradiționala carne de miel, fără de care masa de Paște ar fi mai săracă. În piețele din Constanța a început deja comercializarea mieilor, în piețele Tomis 3 și Griviței.
La intrare există dispensere pentru igienizarea mâinilor, covorașe impregnate cu material dezinfectant pe bază de clor și se va face dezinfecție zilnică, după închiderea programului. Pieţarii au însă o reală concurenţă. Pe internet au început deja să apară ofertele.
Prețul cărnii de miel în piețe este între 26 – 27 de lei kilogramul
Deocamdată, carnea de miel poate fi achiziționată de către constănțeni din piețele Tomis 3 și Griviței, urmând ca în zilele următoare lucrul acesta să fie permis și în alte piețe, dar numai în locuri special amenajate. Halele în care se comercializează carnea de miel respectă toate regulile de igienă, vânzătorii fiind și ei echipați corespunzător. Cu toate acestea, conform spuselor unui comerciant, cei care dețin miei și ar putea aproviziona piețele din Constanța sunt reticenți în privința venirii din piețe de frica măsurile impuse de ordonanțele militare. Prețul cărnii de miel oscilează între 26 – 27 de lei kilogramul, mieii având între 10 și 12 kilograme.
Mielul poate fi achiziționat și online
Cei care nu vor totuși să se deplaseze în piețe, au alternativa achiziționării online a mielul. Pe site-urile de profil, prețurile sunt mai mici decât în piețe, kilogramul fiind 23 de lei, avantajul fiind și faptul că transportul la domiciliu este gratuit. Singurul inconvenient este acela că nu se știe cât de mult se respectă regulile de igienă sau există riscul ca mielul să…latre.
ANSVSA a transmis o serie de reguli care se vor aplica în privința sacrificării și comercializării mieilor, în contextul pandemiei de coronavirus
Astfel, se acordă posibilitatea crescătorilor de ovine care se află la distanțe mari de un abator autorizat sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor sau de un centru amenajat temporar de către primării/prefecturi pentru sacrificarea mieilor în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, de a sacrifica mieii în fermă/exploatație în anumite condiții, după cum urmează: la nivelul fermei/exploatației trebuie să fie asigurate facilități, astfel încât să fie respectate regulile generale și speciale de igienă, bunăstarea animalelor și eliminarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, astfel încât procesul de sacrificare a mieilor să nu compromită siguranța cărnii și a organelor; controlul stării de sănătate a animalelor, respectiv efectuarea examenului ante-mortem de către un medic veterinar oficial; verificarea respectării regulilor de bunăstare a animalelor în timpul sacrificării; efectuarea examenului post-mortem al cărnii și organelor de către un medic veterinar oficial; verificarea eliminării subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman; verificarea condițiilor de depozitare și comercializare a cărnii de miel; respectarea distanței minime sociale stabilită de CNSSU. În ce privește comercializarea cărnii de miel, noutatea vine din faptul că aceasta nu poate fi livrată către alte unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, ci va fi comercializată direct către consumatorii finali.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News