REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.3° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
23.3° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Prețurile au 'explodat' în 2021: asigurările s-au scumpit cu aproape 25%

Prețurile au 'explodat' în 2021: asigurările s-au scumpit cu aproape 25%

Replica API 9 februarie 2022 | 01:34 727

Piaţa de asigurări a crescut, în 2021, cu aproximativ 24%, a anunţat luni vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu, care a menţionat că datele sunt neauditate, informează Agerpres, stiripesurse.ro.

"Anul 2021, nu vreau să adaug epitete care să nască apoi comentarii dintre cele mai spumoase, dar creşterea a fost de peste 20%....Pot să vă spun astăzi, fără a avea date auditate, ci doar cele de la cald, adunate de la dumneavoastră din raportările pe care l-aţi făcut la sfârşitul lunii ianuarie, creşterea pieţei este de aproximativ 24%.

Din punctul meu de vedere este cea mai mare creştere pe care a consemnat-o cel puţin de când sunt eu în această piaţă, puţini ani, nu mulţi, dar suficient cred în care să pot să-mi exprim o opinie vizavi de această piaţă. Acest lucru s-a datorat câtorva factori.

Cei doi factori importanţi în această evoluţie au fost constituiţi de asigurători şi de brokeri. Şi cum am spus-o de mai multe ori unii fără alţii nu că nu pot, evident că lucrurile pot să fie şi separate, dar se vede din activitatea celor două structuri ale acestei pieţe că există o simbioză foarte bună şi că unii fără alţii nu pot să aducă şi să ajungă la nivelurile scontate de fiecare şi de noi toţi la un loc.

Provocările pe care le-am avut pe parcusul anului 2021 au fost multiple. Am trecut prin perioade de creşteri, de descreşteri, de crize, unele create poate artificial, altele care nu au fost create artificial, dar pe care cu toţii am reuşit să le traversăm. Şi aici trebuie să remarc că asigurătorii au avut o înţelegere deosebită, deşi aş putea spune că nu toţi, dar în limita rezonabilului toată piaţa în general pentru absorbţia şocului creat de ieşirea de pe piaţă a celei mai mari companii la acel moment City Insurance", a spus Cristian Roşu, la dezbaterea "Provocări 2022", organizată de XPRIMM.

El a menţionat că au avut o înţelegere prin faptul că o piaţă financiară în general e o piaţă emoţională şi cu atât mai mult tot ceea ce se întâmplă într-o piaţă din punct de vedere emoţional poate să aibă efecte negative asupra întregii pieţe.

"Lucrurile s-au derulat foarte bine. Şi vă spun cu certitudine că s-au derulat foarte bine şi aştept ca în continuare şi jumătatea aceasta de an absolut la fel, dar nu chiar mai bine, având deja experienţa ultimei părţi a anului 2021, astfel încât efectele ieşirii din piaţă a City Insurance să fie estompate absolut complet şi să intrăm într-o zonă de normalitate pe care eu o văd caracteristică anului 2022. De asemenea, fără ajutorul brokerilor nici acest lucru nu se putea întâmpla în totalitatea lui", a afirmat Cristian Roşu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212