REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Prezența la vot din acest an are șanse mari să bată toate recordurile din ultimii 20 de ani

Prezența la vot din acest an are șanse mari să bată toate recordurile din ultimii 20 de ani

Lucia JIANU 18 mai 2025 | 13:58 398

Alegerile din 1990 reprezintă un moment de referință în istoria electorală a României post-comuniste, rămânând până astăzi scrutinul cu cea mai mare participare. Atunci, 86,19% dintre cetățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne – un nivel de implicare care nu a mai fost atins ulterior.

Prezenta la vot din acest an are sanse mari sa bata toate recordurile din ultimii 20 de ani

Alegerile din 1990 reprezintă un moment de referință în istoria electorală a României post-comuniste, rămânând până astăzi scrutinul cu cea mai mare participare. Atunci, 86,19% dintre cetățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne – un nivel de implicare care nu a mai fost atins ulterior.

Cu toate acestea, în anii următori, prezența la vot a cunoscut un declin constant. În 2000, participarea a scăzut la 65,31% în primul tur și 57,50% în al doilea. În 2004, doar 58,51% dintre alegători au votat în prima rundă, iar 55,21% în cea de-a doua. Tendința descrescătoare a continuat în 2009, cu o prezență de 54,37% în primul tur, urmată de o ușoară revenire în turul secund – 58,02%.

Alegerile prezidențiale din 2014 au adus o schimbare de ritm. Deși în primul tur au participat doar 53,18% dintre alegători, turul al doilea a atras un număr mai mare de votanți – 64,11%, marcând o abatere pozitivă de la trendul general.

În 2019 s-a atins un nou minim istoric în primul tur: doar 51,18% dintre români au votat. În turul al doilea, prezența a crescut ușor la 54,85%.

La cel mai recent scrutin prezidențial, desfășurat în noiembrie 2024, s-au prezentat la urne 9.465.257 de persoane, reprezentând o prezență de 52,55%.

Pentru turul al doilea din 2025, însă, se anunță o mobilizare impresionantă. Până la ora 12:30, 28,45%(peste 5.1 milioane dintre alegători) votaseră deja, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)., conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere