REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Prezentarea colecţiei Balenciaga din cadrul Săptămânii Modei de la Paris, dedicată situaţiei din Ucraina

Prezentarea colecţiei Balenciaga din cadrul Săptămânii Modei de la Paris, dedicată situaţiei din Ucraina

Replica API 9 martie 2022 | 00:00 1106

Directorul de creaţie al Balenciaga, Demna Gvasalia, de origine georgiană, a dedicat prezentarea colecţiei de toamnă-iarnă a celebrei case de modă din cadrul Săptămânii Modei de la Paris, tragediei din Ucraina, într-un show în care modelele au defilat pe un podium înzăpezit în condiţii care simulau o furtună de zăpadă, informează Reuters.

Prezentarea colecţiei Balenciaga din cadrul Săptămânii Modei de la Paris, dedicată situaţiei din Ucraina

click pe foto

Invitaţii au fost întâmpinaţi cu tricouri cu steagul ucrainean şi cu o notă care explica că războiul a declanşat suferinţa traumei trăite de designer din 1993, când "acelaşi lucru s-a întâmplat în ţara mea natală şi am devenit un refugiat pentru totdeauna", după cum a povestit acesta, citează Agerpres.

Prezentarea colecţiei Balenciaga din cadrul Săptămânii Modei de la Paris, dedicată situaţiei din Ucraina

"Noi, ca brand, trebuie să facem ceva... şi cum nu putem lua arme şi merge să luptăm acolo, ne putem folosi vocile", a declarat Gvasalia pentru Reuters într-un interviu acordat după defilarea din cadrul Săptămânei Modei de la Paris.

Un designer influent, Gvasalia a jucat un rol central în ascensiunea stilurilor de îmbrăcăminte streetwear, fiind cunoscut pentru defilările sale îndrăzneţe.

Prezentarea colecţiei Balenciaga din cadrul Săptămânii Modei de la Paris, dedicată situaţiei din Ucraina

Designerul a povestit că a petrecut doi ani în Ucraina după războiul din Georgia, unde are încă familie, înainte de a se stabili în Germania.

"Când treci printr-un război, nu uiţi niciodată acest lucru", a declarat creatorul de modă, a cărui limbă maternă este rusa.

Prezentarea colecţiei Balenciaga din cadrul Săptămânii Modei de la Paris, dedicată situaţiei din Ucraina

La începutul acestei săptămâni, de pe feed-ul contului de Instagram al Balenciaga - care numără 12,8 milioane de urmăritori - au fost şterse toate imaginile, fiind lăsată doar imaginea steagului ucrainean alături de explicaţia că platforma va fi folosită doar pentru a transmite informaţii despre situaţia din Ucraina.

Kering, grupul care deţine Balenciaga, a anunţat vineri suspendarea operaţiunilor sale din Rusia, închizând temporar cele două magazine pe care le deţine în această ţară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere