REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 25 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7593
12.1° Constanța Vineri, 25 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7593
 

Prim-vicepreşedintele PNL vrea desființarea Ministerului Familiei: Nu ştiu care e rolul lui

Prim-vicepreşedintele PNL vrea desființarea Ministerului Familiei: Nu ştiu care e rolul lui

Andreea CONDURACHE 23 august 2023 | 16:00 908

Prim-vicepreşedintele PNL, Iulian Dumitrescu, a declarat, miercuri, că ar trebui desfiinţat Ministerul Familiei pentru că nu ştie care este rolul acestui minister, în contextul în care Guvernul trebuie să reducă cheltuielile. Liberalul a subliniat că nu vorbeşte în numele partidului, ci în nume personal, precizând că „trebuie să se facă reducerile de cheltuieli necesare şi apoi să mergem în zona de creştere de taxe şi impozite”.

Prim-vicepresedintele PNL vrea desfiintarea Ministerului Familiei: Nu stiu care e rolul lui

„De exemplu aş desfiinţa Ministerul Familiei. Sunt multe alte măsuri, adică se pot face reduceri. Sunt zone în ţara asta unde este nevoie de mai mult personal şi sunt sigur că sunt zone în ţara asta unde este mult prea mult personal al statului. Probabil dacă s-ar face o analiză sunt convins că se pot tăia în anumite zone”, a afirmat Iulian Dumitrescu, întrebat miercuri la sediul PNL din Modrogan de unde ar trebui să vină banii suplimentari de care bugetul de stat are nevoie, potrivit News.ro.

Chestionat mai departe de ce ar trebui desfiinţat Ministerul Familiei, liberalul a răspuns: „Nu ştiu care e rolul acestui minister şi nu am văzut atâtea programe”.

„Am văzut discuţiile în spaţiul public şi cu secretarii de stat. O să se ia decizii şi pe această zonă, pentru că nu cred că este normal ca nu ştiu ce minister să aibă 7-8 secretari de stat sau câţi mai sunt acolo. Consider că trebuie să se facă reducerile de cheltuieli necesare şi apoi să mergem în zona de creştere de taxe şi impozite. Mai consider că majorarea de taxe şi impozite trebuie făcută cu mare grijă şi în niciun caz de azi pe mâine. Deci în niciun caz de la 1 septembrie”, a completat Dumitrescu.

Prim-vicepreşedintele PNL a adăugat, referitor la varianta vehiculată în spaţiul public privind posibilitatea introducerii unui impozit pentru locuinţe mai scumpe de 500.000 euro, că nu poate vorbi în numele partidului pentru că nu a fost luată o decizie în Biroul Politic Naţional al formaţiunii, însă nu este de acord cu un astfel de impozit.

„Nu pot să vorbesc în numele PNL pentru că nu a fost luată o decizie într-un Birou Politic Naţional. Pot să vorbesc în nume personal pe subiectul acesta. Dacă mă întrebaţi în nume personal, eu nu sunt de acord cu impozitul acesta. Dar ca să vorbesc în numele PNL, trebuie să se ia o decizie în Biroul Politic Naţional al PNL şi nu s-a luat deocamdată”, a explicat Iulian Dumitrescu.

El a adăugat că nu este de acord nici ca maşinile de lux care depăşesc 100.000 euro să fie impozitate suplimentar.

De asemenea, Iulian Dumitrescu a spus că nu este de acord nici cu soluţia majorării cu 3% a TVA, în general, ca sursă de venit pentru buget. El mai exclude şi o majorare a impozitului pe dividende de la 8 la 10% ca o posibilă soluţie de încasat bani la buget.

Întrebat dacă PNL ar fi de acord cu supraimpozitarea băncilor, Iulian Dumitrescu a replicat: „Nu, nu s-a discutat asta şi nu aş putea să spun în numele PNL.”

„Eu nu cred că măsurile ar trebui să intre în vigoare de la 1 septembrie. Oricum măsurile de suprataxare a companiilor luate de azi pe mâine sunt proaste. Până la urmă, toată lumea am văzut că vorbeşte de predictibilitate fiscală şi brusc dumneavoastră spuneţi 1 septembrie. La Comisia Europeană se fac o dată discuţii tehnice, o dată discuţii politice. Deocamdată ştiu că merg săptămâna viitoare domnul Boloş şi probabil vor fi mai mult discuţii tehnice. Cred că discuţiile tehnice o să se refere la deficit, fără să fiu expert în ceea ce o să discute domnul Boloş cu Comisia Europeană”, a completat liberalul.

Acesta a adăugat că nu au fost discuţii în partid privind reintroducerea unui impozit în domeniul IT pentru cei care câştigă peste 10.000 de lei.

Referitor la deficit, Iulian Dumitrescu a explicat că România este într-un trend descrescător, comparativ cu alte state din UE şi comparativ cu anul trecut, fiind mai mic deficitul ca anul precedent, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Multa mwe cu kkt pnl si tuturor sustinatorilor sai
0
0
Esti un idiot
2
2
Taiati pensiile speciale la magistrati si judecatori, reduceti salariile de 20.000 lei si pensionati-i la 65 de ani. Sunt niste profitori ordinari care judeca stramb si iti trantesc o sentinta prin care maresc nedreptatea facuta de institutiile statului. De asa dreptate sa aveti si voi parte toata viata. Dupa ce ca muncim noi ca sa va imbuibati voi, mai va bateti joc cu sentintele pe care ni la dati. Sunteti inamovibili nu ?
3
2