REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.2° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.2° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Prima ediție a Black Sea Air Show a adunat peste 15.000 de vizitatori

Prima ediție a Black Sea Air Show a adunat peste 15.000 de vizitatori

Replica API 16 iulie 2019 | 02:13 470

A fost spectacol pe cer, sâmbătă, 13 iulie 2019 la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța! Black Sea Air Show, aflat la prima ediție, a adunat peste 15.000 de vizitatori. Numere inedite de acrobație aerienă, demonstrații de viteză și agilitate dar și multă adrenalină, toate acestea au transformat evenimentul într-un moment de neuitat pentru privitori.

Evenimentul a fost deschis de Fanfara Forțelor Navale Române, urmat de o defilare unică a mașinilor de epocă, momente ce au facut intrarea parașutiștilor și avioanelor civile (Aeroclubul României, Regional Air Services și Școala Superioară de Aviație Civilă), avioanelor militare (Eurofighter Typhoon – Italian Air Force, F 16, MIG 21 Lancer, Elicopter IAR Puma 330 – Forțele Aeriene Române) ce au oferit publicului evoluții frumoase și spectaculoase. Nici micii spectatori nu s-au plictisit, pentru ei fiind organizată o expoziție statică interactivă, unde au avut posibilitatea să exploreze aparatele de zbor și echipamentele specifice și să afle de la piloții români și americani câteva din tainele zborului.

Bogdan Ionuț Artagea, Director General al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța a declarat: „Azi la Black Sea Air Show avem parte de evoluții inedite. Piloții de la Aeroclubul României, Regional Air Services și Școala Superioară de Aviație Civilă au oferit spectatorilor numere de acrobație deosebită împreună cu Forțele Aeriene Române și Italian Air Force care au dat culoare acestui eveniment aviatic. Având în vedere participarea într-un număr atât de mare, în jur de 15.000 de persoane, considerăm această primă ediție o reușită, organizarea acesteia făcându-se pe parcursul ultimelor 2 luni. Doresc să mulțumesc Ministerului Transporturilor care ne-a susținut în derularea acestui proiect, autorităților locale cu forțele care ne-au venit în sprijin și nu în ultimul rând colegilor mei care s-au ocupat de organizarea acestui show, astfel încât această primă ediție să fie inedită”.

Corina Martin, președinte Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România a declarat: „Un succes pentru noi organizatorii, Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, Aeroclubul României și Mistral Tours & Events! O provocare pe care ne-am asumat-o, în numai 5 săptămâni de organizare! Cea mai mare împlinire rămâne bucuria publicului larg, căruia i-am oferit un spectacol de forță, curaj, altitudine și atitudine, o zi de încântare și emoții. În numele organizatorilor, în numele tuturor partenerilor, în numele sponsorilor și reprezentanților mass media care ne-au susținut și care au avut încredere în realizarea acestui eveniment, vă multumim! Pentru publicul, prietenii și partenerii noștri, avem un singur mesaj: Ne vom întoarce! Ne vedem la Black Sea Air Show 2020! Promitem să urcăm și mai sus!”.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Superb, minunat, nemaipomenit! milioane de oameni ....
0
0
foarte frumos
0
0
Multi amatori de zbor !
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272