Prima navă cu cereale ucrainene a ajuns în largul coastelor Turciei
Prima navă cu cereale ucrainene a ajuns în largul coastelor Turciei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrima încărcătură autorizată de cereale ucrainene de la începutul războiului, pe 24 februarie, a ajuns marţi seară la Istanbul, relatează AFP.
Plecat de la Odesa, în sudul Ucrainei, luni dimineaţă, cu 26.000 de tone de porumb cu destinaţia Liban, Razoni, un cargo sub pavilionul Sierra-Leone, urmează să petreacă noaptea la ancoră în largul coastelor Turciei şi va fi inspectat miercuri dimineaţă de o echipă internaţională la intrarea în Bosfor, a precizat Ministerul turc al Apărării, citează Agerpres.
Este primul export autorizat în virtutea acordului semnat pe 22 iulie la Istanbul între Ucraina şi Rusia, datorită unei medieri a Turciei şi sub egida ONU, pentru a debloca porturile ucrainene şi a uşura presiunea asupra pieţelor agricole.
Potrivit jurnaliştilor AFP de la faţa locului, nava, de 186 de metri lungime, a ajuns la o distanţă la care putea fi zărită de pe coastă înainte de ora locală 19.00 (16.00 GMT).
Potrivit Ministerului Apărării, nava era aşteptată la "intrarea în Bosfor în jurul orei 21.00" (18.00 GMT).
Inspecţia, solicitată de Moscova, care voia să se asigure de natura încărcăturii, va fi "efectuată de o delegaţie formată din reprezentanţi turci, ruşi, ucraineni şi ai ONU, apoi Rezoni îşi va continua drumul", a declarat miercuri presei amiralul turc Ozcab Altunbulak, şeful Centrului de coordonare comun (CCC), care supervizează operaţiunile.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.2° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)








