Primăria Constanța a ACTUALIZAT lista de PRIORITĂŢI pentru repartizarea LOCUINŢELOR ANL
Primăria Constanța a ACTUALIZAT lista de PRIORITĂŢI pentru repartizarea LOCUINŢELOR ANL
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria municipiului Constanţa a actualizat lista de priorităţi în repartizarea locuinţelor pentru tineri construite prin programele A.N.L., destinate închirierii, situate pe raza municipiului Constanţa. Aceasta urmează să fie supusă spre aprobare în şedinţa de Consiliu Local ce va avea loc pe data de 26 martie. 135 de constănţeni care au îndeplinit criteriile necesare au fost incluşi pe această listă.
Lista va fi transmisă RAEDPP
În şedinţa de Consiliu Local ce va avea loc vineri, pe 26 martie, va fi supusă spre aprobare actualizarea listei de priorităţi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, construite prin programele A.N.L. 135 de constănţeni care au îndeplinit criteriile necesare au fost incluşi pe lista de priorităţi. Dacă va fi aprobată, aceasta va fi transmisă către Regia Autonomă “Exploatarea Domeniului Public şi Privat” Constanţa în vederea aducerii la îndeplinire. “Ca urmare a faptului că s-au analizat solicitările persoanelor cu vârstă de până la 38 de ani care îndeplinesc criteriile de acces pentru repartizarea locuinţelor de tip A.N.L., devenite vacante, propunem spre dezbatere şi aprobare Consiliului Local, actualizarea listei de priorități în repartizarea acestora”, transmit repezentanții Primăriei.
Lista de priorităţi se reface ori de câte ori este cazul
Potrivit art. 15, alin. 2 din H.G. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe cu modificările şi completările ulterioare, lista de priorităţi se reface ori de câte ori este cazul, dacă în anul respectiv urmează să se finalizeze şi să se repartizeze locuinţe noi pentru tineri, destinate închirierii. Pentru refacerea listei de priorităţi se iau în considerare cererile depuse până la sfârşitul lunii anterioare aprobării acesteia.
În 2020 au fost repartizate 22 de locuinţe
În 2020 au fost repartizate 22 de unități locative, o parte dintre ele devenite vacante în urma renunțării la aceste spații de către vechii chiriași, iar celelalte ca urmare a contractelor reziliate după ce s-a constatat că apartamentele și garsonierele erau nelocuite sau subînchiriate. Programul ANL se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii, care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă.
Acte necesare întocmirii dosarelor pentru locuinţele ANL
Constănţenii care doresc să obţină o locuinţă ANL trebuie să întocmească un dosar care va cuprinde o cerere formulată individual și în nume propriu, copii de pe actele de stare civilă ale solicitantului și ale membrilor familiei acestuia – certificate de naștere, cărți de identitate, certificat de căsătorie, sentință/certificat de divorț sau după caz, copie certificat deces; declarații autentificate ale titularului cererii și după caz, ale soției/soțului și ale celorlalți membri majori din familia acestuia, că nu dețin și să nu fi deținut o altă locuință în proprietate pe raza municipiului Constanța (respectiv de la data nașterii pentru persoanele născute după 01.01.1990) și să nu fie beneficiarul unei alte locuințe cu chirie, proprietate de stat/proprietate a unității în care își desfășoară activitatea, certificat de la agenția fiscală (soț, soție, copii majori), din care să reiasă că nu dețin imobil în proprietate, pe raza municipiului Constanța. În plus, solicitantul trebuie să prezinte şi o adeverință eliberată de angajator, însoțită de o copie de pe registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), din care să reiasă ca solicitantul își desfășoară activitatea pe raza municipiului Constanța sau într-o localitate limitrofă municipiului, cu condiția să aibă domiciliul de cel puțin 1 an pe raza municipiului Constanța.
Diana MAXIMIUC
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News