REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.5° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
16.5° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

PRIMĂRIA Constanța continuă DESFIINŢAREA PANOURILOR PUBLICITARE

PRIMĂRIA Constanța continuă DESFIINŢAREA PANOURILOR PUBLICITARE

Replica API 29 ianuarie 2021 | 10:34 1917

Primăria Constanţa continuă desfiinţarea panourilor publicitare existente în municipiu. Astfel, doar joi, 28 decembrie, au fost semnate în jur de 20 certificate de urbanism ce prevăd desfiinţarea panourilor publicitare luminoase tip citylight, dublă faţă, şi desfiinţarea racordurilor electrice, existente în mai multe zone ale oraşului. Amintim că panourile au fost montate de către S.C. Seaview Media S.R.L. Contractul de publicitate, încheiat de societate cu Primăria Constanţa acum 15 ani, s-a terminat în 02.07.2019, când Seaview Media trebuia să-și ridice toate, dar absolut toate panourile publicitare.

Se desființează panourile publicitare de pe bulevardele Tomis şi Ferdinand

Continuă desființarea panourilor publicitare de pe arterele principale ale municipiului Constanța. Primăria Constanţa a emis joi, 28 ianuarie, mai multe certificate de urbanism, pe numele S.C. Seaview Media S.R.L., deţinută de afaceristul Ionuţ Barbu. Documentele prevăd desfiinţarea panourilor publicitare luminoase tip citylight, dublă faţă, şi desfiinţarea racordurilor electrice, existente pe bulevardele Tomis, Ferdinand, pe strada Zorilor, dar şi în zona restaurantului Mercur.

150 de panouri publicitare fără autorizație

Vă reamintim că la finele anului 2020, Felicia Ovanesian, city managerul Constanței, şi Vergil Chiţac, primarul municipiul, au anunțat că se vor desființa panourile publicitare din oraș, deoarece contractul a expirat de ceva vreme. ”Un an jumătate de când toate panourile publicitare trebuiau desființate, urmare a expirării contractului!”, a declarat Felicia Ovanesian, city managerul municipiului. Totodată, după ce Replica a dezvăluit faptul ca firma care a încheiat cu Primăria Constanta contract pentru panotajul publicitar a avut 150 de panouri publicitare fără autorizație, edilul Vergil Chițac a confirmat acest lucru. La acel moment, acesta a venit cu precizări despre faimosul contract cu Seaview Advertising. “Contractul de publicitate început acum 15 ani s-a terminat în 02.07.2019, când Seaview Media trebuia să-și ridice toate, dar absolut toate panourile publicitare. Și totuși după 18 luni, toate cele 500 de panouri se aflau exact în același loc. Evident, cu complicitatea celor care au condus primăria și nu au făcut nimic pentru ridicarea lor.”, a explicat, la acea vreme, şi primarul Vergil Chiţac.

În lipsa unui contract valabil, Primăria a demarat acţiunea de demontare

În lipsa unor contracte valabile pentru activitatea de afișaj, reclamă și publicitate pe domeniul public între Primăria Constanța și societatea Seaview Media SRL, autoritatea locală a demarat acțiunea de demontare a mijloacelor publicitare. Pe lângă lipsa contractului amintit, pentru multe dintre panouri nu există nici autorizație de construire conform Legii 50/1991. De asemenea, operatorul economic are obligația ca în termen de 48 de ore din momentul primirii somației să dezafecteze mijloacele publicitare pe care le deține. În cazul în care nu se va întâmpla acest lucru, demolarea acestora se va realiza pe cale administrativă.

Primăria a pus în dezbatere publică Regulamentul local de publicitate la nivelul municipiului Constanța

Primăria a pus miercuri, 27 ianuarie, în dezbatere publică Regulamentul local de publicitate la nivelul municipiului Constanța. Primăria Municipiului Constanța invită toate persoanele interesate să consulte Regulamentul local de publicitate la nivelul municipiului accesând site-ul instituției - www.primaria-constanta.ro, secțiunea De interes public/Transparență decizională. Proiectului de hotărâre poate fi consultat pentru o perioadă de 30 de zile, începând din 26 ianuarie, iar până la data de 12 februarie 2021 rugăm constănțenii să trimită în scris propunerile, sugestiile sau recomandările de modificare a acestuia. Propunerile se pot transmite în scris prin poștă la sediul Primăriei Municipiului Constanța din bd. Tomis nr. 51, camera 121 sau prin e-mail la adresa: urbanism@primaria-constanta.ro. Materialele transmise vor purta mențiunea „Recomandare la Proiectul de hotărâre referitor la Regulamentul local de publicitate la nivelul municipiului Constanța“.

Citeşte şi:

Se desființează PANOURILE PUBLICITARE în mai multe ZONE din CONSTANȚA

Vergil CHIȚAC: 155 de PANOURI publicitare NU au avut AUTORIZAȚIE și PRIMĂRIA ȘTIA asta

Făgădău a GIRAT afacerea de PANOTAJ STRADAL şi PUBLICITATE: 150 de PANOURI, fără AUTORIZAŢIE

Diana MAXIMIUC

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
E unul care trebuie demolat urgent! Se afla in statie la 51 si 44 vis a vis de policlinica Cermed imediat ce face la dreapta de pe Tepes voda autobuzul! Acolo trebuie facut refugiu pt statie pt ca atunci cand opreste autobuzul cateva minute, blocheaza o banda si se face coada in urma lui@
0
0
hotul moisoiu ??? Fute-m-as pe mormantul lui de muist !!!
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272