REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Primăria Constanța și ANPA au participat la igienizarea canalului din Satul de Vacanță

Primăria Constanța și ANPA au participat la igienizarea canalului din Satul de Vacanță

Andreea CONDURACHE 11 august 2023 | 00:00 1612

În cursul zilei de joi, 10 august a.c.,, Primăria Constanța și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură au derulat împreună o acțiune de igienizare a canalului care face legătura între lacurile Tăbăcărie și Siutghiol.  

Primaria Constanta si ANPA au participat la igienizarea canalului din Satul de Vacanta

Această acțiune a venit ca urmare a faptului că în lacul Tăbăcărie nivelul apei a scăzut foarte mult, iar pentru restabilirea acestuia, ANPA a deschis stăvilarele de la lacul Siutghiol spre canal și lacul Tăbăcărie. Și pentru că odată cu apa erau transportate de pe canal și gunoaiele existente, pescarii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Constanța și-au folosit plasele pentru a captura, de această dată, deșeuri și vegetație în loc de pește. Acestora li s-au alăturat și beneficiarii Legii 416/2001 privind venitul minim garantat și persoanele care prestează muncă în folosul comunității care au adunat de pe mal gunoaiele aduse de apă.    

Primaria Constanta si ANPA au participat la igienizarea canalului din Satul de Vacanta

Potrivit reprezentantului ANPA, dr. Adrian Bîlbă, pentru a putea fi demarată acțiunea de ecologizare, anterior a fost reabilitat stăvilarul care face legătura între lacul Tăbăcărie și mare.  

Igienizarea de astăzi a fost precedată de acțiuni de colectare a deșeurilor organizate de Primăria Constanța. Beneficiarilor Legii 416/2001 li s-au alăturat și angajați ai agenților comerciali din zonă, împreună eliberând cuveta canalului de trotinete aruncate de teribiliști, pet-uri și alte asemenea gunoaie, astfel că astăzi a fost adunată mai multă vegetație.  

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
bijuterii/artefacte nu au pescuit?
2
1