Primăria MANGALIA a OFERIT un CONTRACT de CONSULTANȚĂ propriului ANGAJAT
Primăria MANGALIA a OFERIT un CONTRACT de CONSULTANȚĂ propriului ANGAJAT
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria Mangalia a contractat pentru serviciile de consultanță necesare extinderii spitalului municipal firma propriului său angajat. Astfel, Bogdan Daniel Banu se află pe statul de plată al primăriei de mai bine de doi ani ca manager coordonator, dar este, în paralel, și administrator al firmei pe care municipalitatea o plătește acum cu aproape 200.000 de lei. Banu s-a specializat, de altfel, în bani publici, atât prin contractele de consultanță primite de la primării din județ, cât și prin salariile încasate de la bugetele locale, în condițiile în care soția întreprinzătorului care face afaceri cu propriul angajator este, la rândul ei, manager la Primăria Negru Vodă. Firma sa a încasat peste 7 milioane de lei în ultimii ani din 53 de contracte derulate cu primăriile din județ.
Cristian Radu
Primăria Mangalia a atribuit pe 25 ianuarie 2021 un contract pentru ”Servicii de consultanţă în domeniul managementului de proiect şi Servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor în cadrul proiectului "Extindere și dotare ambulatoriu, Spital Municipal Mangalia”, Cod SMIS 125598”.


Contractul a fost încheiat în urma unei proceduri simplificate de achiziție inițiate de municipalitatea din Mangalia încă din 28 mai 2020, în care au fost depuse cinci oferte, din parte a zece firme.
Inițial, câștigătoare a fost desemnată asocierea formată din Radexpert Consult & Management SRL (lider)- Dondera Angela PFA- Romdeca SRL, dar asocierea Top Management Ing SRL- Costel Susanu (fost angajat al Consiliului Județean Constanța) a contestat alegerea Primăriei Mangalia la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), în noiembrie 2020. Iar în decembrie 2020 CNSC a admis contestația și a anulat hotărârea primăriei, obligând-o la reevaluarea ofertei depuse de Top Management Ing SRL.
Așa se face că, în cele din urmă, Primăria Mangalia a încheiat contractul de consultanță cu asocierea condusă de Top Management Ing SRL Constanța, deținută de Bogdan Daniel Banu, în calitate de unic asociat și administrator, dar care este însă și manager în cadrul aceleiași primării.
Valoarea finală a contractului este de 197.000 de lei, fără TVA.
Soția este manager la Primăria Negru Vodă și fostă șefă din Consiliul Județean Constanța
Firma de consultanță Top Management Ing SRL a fost înființată în 2009 și este specialistă în drenarea banilor publici cheltuiți de primăriile din județ pentru accesarea diverselor proiecte locale.
Societatea a raportat pentru anul 2019 afaceri de 1,1 milioane de lei și un profit net de 751.000 lei, cu 8 angajați, precum și datorii de 977.000 lei.
Potrivit datelor prezentate de SEAP, Top Management Ing SRL a primit în ultimul an șase contracte de consultanță, în valoare totală de 1.739.000 lei, de la instituții publice din Constanța, Călărași și Tulcea.
Astfel, în februarie 2020 a primit un contract de 468.000 lei de la Consiliul Județean Tulcea pentru managementul proiectului de modernizare a portului Tulcea; în noiembrie 2020 a primit un contract de 270.000 lei de la Primăria Hârșova pentru managementul proiectului ”O viață sănătoasă într-un oraș sănătos”; tot în noiembrie 2020 a semnat un contract de 345.000 lei cu Primăria Negru Vodă pentru consultanță în proiectul ”Îmbunătățirea serviciilor sociale și a spațiilor publice urbane pentru populația orașului Negru Vodă”; în decembrie 2020 a beneficiat de un contract de 129.000 lei de la Primăria Municipiului Călărași pentru ”Servicii de consultanță în managementul proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călărași prin crearea unui spațiu urban pietonal multifuncțional în zona centrală a municipiului”.
În fine, ultima lună i-a adus firmei Top Management Ing SRL nu unul, ci două contracte cu Primăria Mangalia, adică locul de muncă al patronului Bogdan Daniel Banu: 330.000 lei pe 28 decembrie 2020 pentru ”Servicii de consultanţă în management pentru proiectul "Sprijinirea mobilității urbane durabile la nivelul Municipiului Mangalia” și 197.000 lei pe 25 ianuarie 2021, prin actualul contract privind extinderea spitalului municipal.
Bogdan Daniel Banu este manager coordonator de proiecte în Primăria Mangalia în urma unui concurs pe care l-a câștigat în 2019 și completează astfel profilul unei familii specializate în funcții importante la stat. Astfel, soția sa, Carla Iolanda Banu, este manager în Primăria Negru Vodă, după ce, anterior, a fost șefa Serviciului de Coordonare Programe din cadrul Direcţiei Generale de Afaceri Europene din Consiliul Județean condus de Nicușor Constantinescu, la mijlocul anilor 2000.
Soții Banu sunt proprietarii unei averi impresionante. Din declarația de avere depusă de Bogdan Daniel Banu la Primăria Mangalia reiese că cei doi sunt proprietarii a șapte terenuri intravilane în Năvodari, Constanța, Lipnița și Costinești, precum și a două case și trei apartamente în Constanța și Năvodari.
Nu au mașini, dar au vândut una cu 9.900 de euro în 2019, an în care au vândut și un apartament cu 30.000 de euro, în timp ce în 2020 au mai obținut 561.665,75 lei din vânzarea unui teren.
Soții Banu au 11 conturi și depozite bancare, în care țin peste 360.000 de lei și 29.000 de euro.
La venituri, Bogdan Daniel Banu a declarat 40.003 lei încasați în ultimul an ca manager coordonator în UAT Mangalia, 6.011 lei ca administrator al Top Management Ing SRL și 37.237 lei ca manager al GAL Dobrogea Sud- Vest. La rândul ei, Carla Iolanda Banu a încasat 127.236 lei ca manager al UAT Negru Vodă.
Bogdan Daniel Banu a mai câștigat 103.390 lei din dividendele pe 2017 ale firmei sale, Top Management Ing SRL, acesta mai fiind administrator și al Porto del Sole SRL, dar și președinte al Asociației Eurosmart.
Centru recreativ în Năvodari și un bloc cu 4 etaje în Mamaia Nord, din bani europeni
În fine, potrivit declarației de interese atașate, Bogdan Daniel Banu a primit prin Top Management Ing SRL nici mai mult, nici mai puțin de 47 de contracte de la numeroase primării din județ (Mangalia, Medgidia, Hârșova, Agigea, Oltina, Lumina, Crucea, Lipnița, Mihail Kogălniceanu etc), începând din 2014 și până în 2020.
click pe foto
Valoarea totală a acestora este de 5,3 milioane de lei, la care se adaugă cele peste 1,7 milioane menționate anterior. Una peste alta, firma a încasat din 2014 până în prezent peste 7 milioane de lei din contracte de consultanță cu primăriile din județul Constanța.
click pe foto
O bună parte din banii astfel câștigați se duc pe proiecte turistice. Astfel, Banu construiește un centru recreativ în Năvodari, potrivit unui aviz acordat în august 2020 de Agenția pentru Protecția Mediului, la care se adaugă un bloc cu 4 etaje și 35 de apartamente pentru închiriat, pe care îl va construi în Mamaia Nord cu fonduri europene în valoare de 4.480.395,78 lei, fără TVA, prin Programul Operațional Regional 2014- 2020, după cum se arată într-un anunț de participare pentru achiziția lucrărilor de construcție publicat pe 15.02.2019.
Andreea POPA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.