REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
11.7° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Primaria Murfatlar cauta sponsori sa plateasca apa

Primaria Murfatlar cauta sponsori sa plateasca apa

Replica API 23 februarie 2011 | 00:00 133

Administratorul unui bloc de garsoniere a fugit cu banii de la intretinere

Administratorul unui bloc de garsoniere a fugit cu banii de la intretinere

Locatarii blocului de garsoniere de pe strada Mihai Eminescu nr. 62 din oraşul Murfatlar nu mai au apă la robinete de o lună de zile. Oamenii sunt disperaţi, mai cu seamă că, pentru a beneficia din nou de apă, ar trebui să achite la Regia Autonomă Judeţeană de Apă o mică avere: circa 60 de milioane de lei vechi. Suma s-a tot strâns de aproape doi ani, de când fostul administrator al blocului, Florin Enache, a fugit cu încasările - 40 de milioane de lei la acea dată. "De unde să avem bani să plătim din urmă? Să îl prindă poliţia pe hoţ şi să recupereze banii", i s-au plâns locatarii primarului din Murfatlar, Gheorghe Cojocaru. Edilul spune că încearcă să găsească soluţii, ba chiar face apel celor care au dare de mână, agenţilor economici, să ajute cu donaţii. Există şi un număr de telefon, la primărie, unde cei care vor să ajute se pot adresa: 0241/234.350 - pentru Asociaţia de Proprietari nr.62. "Oamenii au plătit, de bună-credinţă, la întreţinere. Se adunase la acea dată, acum doi ani, suma de 40 de milioane, cu care Florin Enache, fostul administrator, a fugit. Era de undeva din Târgu Neamţ, nu este exclus să fie pe acolo. Între timp, s-au strâns penalităţi, s-a ajuns la 60 de milioane, iar acum o lună RAJA a tăiat apa. Oamenii nu au de unde să plătească. Este un bloc de garsoniere, sunt oameni mai necăjiţi, pensionari", a explicat, ieri, primarul din Murfatlar, după întâlnirea avută cu cele 60 de familii care locuiesc în blocul amintit. De precizat că întregul bloc are 75 de apartamente, din care 15 sunt libere. Potrivit locatarilor, a fost depusă şi o plângere la Poliţia Murfatlar, în speranţa că fostul administrator va fi dat în urmărire şi va fi prins.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108