Primăria Ovidiu s-a împrumutat cu 70 de miliarde de la CEC Bank pentru modernizarea unor străzi
Primăria Ovidiu s-a împrumutat cu 70 de miliarde de la CEC Bank pentru modernizarea unor străzi
Banii vor fi înapoiaţi în 20 de ani
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBanii vor fi înapoiaţi în 20 de ani

Primăria Ovidiu s-a împrumutat cu 7 milioane de lei de la CEC Bank SA Sucursala Constanţa pentru repararea unor străzi din oraş. Conform autorităţii contractante, este vorba despre "contractarea unei linii de finanţare în valoare de 7.000.000 lei, fără TVA, pe o perioadă de 20 de ani, în vederea asigurării resurselor financiare necesare finanţării proiectului "Modernizarea unor străzi în oraşul Ovidiu"". Primăria condusă de pesedistul George Scupra a atribuit contractul pe 17.05.2013, în urma unei negocieri accelerate cu CEC Bank. Cele 70 de miliarde, pe care primăria va trebui să le returneze cu dobânzile de rigoare, în 20 de ani, reprezintă mai bine de o treime din bugetul anual al oraşului Ovidiu. Pentru anul în curs, de exemplu, Ovidiu are aprobat un buget de 19 milioane de lei, din care 2,7 milioane au fost destinate investiţiilor. Facem precizarea că, în cadrul unei şedinţe, consilierii locali au votat favorabil decizia privind împrumutul.
Cristian ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.8° Constanța 












