REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Primarul Capitalei dezvăluire halucinantă: Racordarea la gaze a blocului din Rahova s-a făcut fără autorizație

Primarul Capitalei dezvăluire halucinantă: Racordarea la gaze a blocului din Rahova s-a făcut fără autorizație

Robert NENCIU 23 octombrie 2025 | 09:20 928

Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a declarat că potrivit primelor concluzii din anchetă, lucrarea de racordare la gaze a blocului din Calea Rahovei ar fi fost realizată cu încălcarea legislației. Edilul a precizat că, dacă se confirmă faptul că conducta de gaz fisurată era amplasată în apropierea cablurilor electrice, „această lucrare sigur a fost făcută fără autorizație și cu nerespectarea normelor în vigoare”.

Primarul Capitalei dezvaluire halucinanta: Racordarea la gaze a blocului din Rahova s-a facut fara autorizatie

Bujduveanu a subliniat că prioritatea actuală este sprijinirea celor peste 400 de persoane afectate de explozie. „Ne-a lovit o tragedie. În acest moment, ne concentrăm ca toți cei afectați să aibă un acoperiș deasupra capului. Avem 148 de persoane cazate în hoteluri și 10 familii mutate deja în apartamente”, a precizat edilul, la Digi 24.

Primarul a mai spus că, pe termen mediu și lung, municipalitatea va colabora cu autoritățile competente – Distrigaz și ANRE – pentru a identifica soluții care să prevină astfel de tragedii.

„După finalizarea anchetei, trebuie să ne asigurăm că sigiliile nu vor mai fi doar decorative și că vom face controale inopinate”, a adăugat acesta.

„Nu se permite ca două asemenea utilități să fie foarte aproape. Cine a racordat acel imobil a făcut-o cu nesocotirea autorizației și a legislației”, a afirmat el.

Edilul i-a îndemnat pe bucureșteni să anunțe imediat autoritățile dacă simt miros de gaz. „Le recomand tuturor să apeleze Distrigazul sau 112. În cazul din Rahova, scurgerile persistau de săptămâni, nu s-au produs peste noapte”, a spus Bujduveanu, menționând că municipalitatea a reacționat rapid, oferind celor afectați hrană, medicamente și suport psihologic.

Acesta a precizat că există trei rapoarte privind incidentul. Primul, realizat pe 17 octombrie de o firmă specializată, a recomandat îndepărtarea etajelor superioare pentru siguranță. Pe 18 octombrie, un nou raport întocmit de ISC, ISU, Facultatea de Construcții, Primăria Capitalei și Prefectură a concluzionat că imobilul nu mai poate fi locuit. Pe 20 octombrie, al treilea raport, vizând clădirile din jur, a arătat că celelalte patru scări nu prezintă risc iminent și ar putea fi reocupate în scurt timp, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai acesta de sub mine care te dai cunoscator primarul a spus:"nu se permite ca doua asemenea utilitatzi sa fie foarte aproape.Cine a facut acel racord a facuto cu nesocotirea autorizatziei si a legislatziei",acum mai spune odata despre un racord care s-a facut fara respectarea legislatziei nu se poate spune ca este ilegal"puteai sa spui ca primarul minte nu ca ce a spus el "racord facut cu nerespectarea legislatziei" nu inseamna ilegal mai analfabetule functzional
1
1
Nu a fost ilegal,e un termen folosit aiurea total de un om habarnist. Daca nu s-a executat conform normativelor, nu inseamna neaparat ilegal. Cine spune ca nu au ingropat cablurile alti tampiti dupa ce reteaua de gaze era deja infiintata? Astia cu cablurile electrice nu respecta NIMIC!!! Nici adancime,nici distanta de alte utilitati,nu pun protectori unde e cazul,NIMIC! Stiu ce zic!!! Domeniul gazelor este unul foarte bine reglementat,iar lucrarile in domeniul public se desfasoara cu diriginte de santier de la operatorul de distributie. Nici o alta utilitate nu se infiinteaza asa strict ca retelele de gaze. Mai cautati!!!
3
2
Nu te lamenta mai CTIN,problema este ca nu doar tu ai avut parerea asta ci si oameni cu decizie in stat,oricum daca la blocul ala s-a intamplat deja o tragedie,poate ne spune domnul primar daca blocul ala a fost singurul racordat ilegal din tot Bucureshtiul sau mai sunt si altele,pentru ca o explozie ca aia sa nu mai urmeze si alte blocuri si poate se autosesizeaza si restul primarilor din Romania unde sunt cladiri alimentare cu gaze sau ashteapta sa li se dea ordin sa faca ceva normal, iar pentru locuitori din blocul cu explozia sa plateasca Distrigaz despagubiri in solidar cu cel care a facut racordarea ilegala daca este asha cum spune primarul caci daca ai incasat bani pentru gaze de la nishte oameni care au fost branshatzi ilegal la reteaua ta de gaze eshti complice cu cel care a facut bransharea fara autorizatzie mai Distrigazule,asta daca nu ai fost chiar tu distrigaz cel care a facut racordarea fara sa ai autorizatzie.
3
1
la noi dupa ce se intampla nenorocirea ,dau cu parerea, sar cu gura si se invinuesc uni pe ceilalti!
6
0
cineva de la iscir central propunea inchisoare pentru asemenea abateri. atunci nu am fost de acord, dar acum ii dau dreptate.
11
0