Primarul din Mangalia a intrat în pâine: dispare apa clocită din fântâni
Primarul din Mangalia a intrat în pâine: dispare apa clocită din fântâni
Se face curat în sudul litoralului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSe face curat în sudul litoralului

Continuă curăţenia la Mangalia! Întrucât apele din Primărie s-au aşezat, schimbările îşi continuă traseul, ajungând, de această dată, şi în zona fântânilor din oraş. În cazul de faţă facem referire la fântâna de pe faleză, din zona Casei de Cultură, care, în ziua de joi, era împânzită de muncitori, găleţi, mături şi produse de curăţat. Chiar dacă soarele dădea mari bătăi de cap, angajaţii, la bustul gol, dădeau zor să-şi termine sarcina, şi anume golirea fântânii şi curăţarea acesteia. Dispoziţia conducerii primăriei a venit în contextul în care apa din fântână era verde şi mirosea a stătut. "Cred că apa n-a mai fost schimbată de foarte mult timp. Astăzi de dimineaţă (joi - n.r.) ne-am apucat de treabă şi sperăm să terminăm cât mai repede. De golit aproape am terminat, mai rămâne să curăţăm spaţiile", au spus muncitorii. Cu găleţile pline, muncitorii făceau ture pentru a arunca apa, dar şi nămolul care se formase, plângându-se de căldura insuportabilă. "Este foarte cald, dar nu avem ce face, mai câştigăm şi noi un ban", au mai spus aceştia. Serviciile au fost solicitate de către Primărie, contractul fiind întocmit cu o firmă, care, spun muncitorii, se ocupă de construcţii civile şi industriale, amenajări exterioare şi interioare, dar şi cu sisteme de irigaţii şi climatizare.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 



.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









