REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
18.1° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Primarul din Ovidiu are majoritate fragilă în consiliu şi bătăi de cap cu secretarul oraşului

Primarul din Ovidiu are majoritate fragilă în consiliu şi bătăi de cap cu secretarul oraşului

Replica API 12 septembrie 2012 | 00:00 264

George Scupra transformă Centrul Cultural în serviciu

George Scupra transformă Centrul Cultural în serviciu

Cu o majoritate fragilă în Consiliul Local Ovidiu, primarul George Scupra a reuşit, ieri, să îşi promoveze o parte din proiectele iniţiate, chiar şi cu protestul secretarului oraşului, Mihaela Petrache. Aceasta a informat consilierii că reorganizarea anumitor direcţii în servicii nu are aviz de legalitate, contrazicându-se pe această temă cu Scupra. Chiar şi aşa, proiectele au fost votate, urmând ca Prefectura să decidă dacă ele sunt legale sau dacă trebuie să le atace în contencios.

Consilierii locali din Ovidiu s-au întrunit, ieri, în şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi fiind înscrise 29 de puncte, la care s-au adăugat şi două suplimentare. La primul punct, a fost aprobată subvenţionarea parţială, de la bugetul local, a transportului elevilor şi studenţilor din oraşul Ovidiu, a navetei cadrelor didactice şi a meselor preşcolarilor. Au fost stabilite şi criteriile de subvenţionare, în cazul elevilor aceştia fiind obligaţi să nu aibă mai mult de 10 absenţe nemotivate. A urmat apoi un mic "spectacol" - la proiectul cu numărul 3, privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de Administraţie şi în comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţiieducaţiei, aleşii locali s-au decis cu greu. Au formulat propuneri după propuneri, iar "distracţia" a continuat cu punctul 4, privind numirea membrilor C.A. al SC Ovi-Prestcon SRL, moment în care unul dintre consilieri a solicitat să fie amânat proiectul, pentru a-i cunoaşte pe cei propuşi să facă parte din acest consiliu. Lucrurile s-au mai calmat în momentul votării proiectului privind amenajarea unor locuri de joacă - unul în satul Culmea, altul în sat Poiana şi 2 în Ovidiu. Au urmat proiectele care nu au primit avizul de legalitate de la secretar, şi anume reorganizarea Direcţiei Publice de Asistenţă Socială în serviciu, respectiv reorganizarea Centrului Cultural în serviciu, structură fără personalitate juridică, în cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului. Precizările privind nelegalitatea acestor iniţiative, venite din partea secretarului Mihaela Petrache, au stârnit rumori de genul: "are interese". Imediat după ce proiectele au fost votate, au urmat şi lămuririle de rigoare: directorul Centrului Cultural este tatăl Mihaelei Petrache. La acelaşi centru lucrează şi mama Mihaelei Petrache, iar modificarea centrului în serviciu ar conduce la schimbarea statutului respectivilor, implicit a salariilor. Informaţiile au fost confirmate de primarul George Scupra. Tot pe ordinea de zi de ieri a fost supusă aprobării noul regulament al serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, respectiv a modelului de contract furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare. După ce consilierul PNL Ciprian Hanganu a atras atenţia că nu i se par corecte anumite lucruri din acest contract, el sugerându-i primarului să-l invite la discuţii şi negocieri pe directorul general al RAJA, Felix Stroe, nici un ales local nu a mai vrut să voteze "pentru".

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108