REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.7° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
18.7° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Primarul din Sângeorgiu de Pădure, Csibi Attila Zoltan, este noul preşedinte al UDMR Mureş

Primarul din Sângeorgiu de Pădure, Csibi Attila Zoltan, este noul preşedinte al UDMR Mureş

Victor ROTARU 13 februarie 2024 | 00:00 371

Adunarea Generală a UDMR Mureş l-a ales pe primarul oraşului Sângeorgiu de Pădure, Csibi Attila Zoltan, în funcţia de preşedinte al UDMR Mureş, cu 182 de voturi pentru, două împotrivă şi trei voturi nule.

Primarul din Sangeorgiu de Padure, Csibi Attila Zoltan, este noul presedinte al UDMR Mures Csibi Attila Zoltan

Csibi Attila Zoltan, care a ocupat până acum funcţia de preşedinte executiv al organizaţiei, a fost unicul candidat pentru funcţia vacantată în urma demisiei fostului preşedinte al organizaţiei, Peter Ferenc, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Obiectivul lui Csibi Attila Zoltan este menţinerea scorului obţinut în anul 2020 la alegerile locale, când UDMR Mureş a câştigat 41 de mandate de primari, 450 de consilieri, preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Târgu Mureş.

"Este un an superelectoral şi trebuie să avem în vizor alegerile. În primul rând asta contează şi acesta este primul obiectiv al meu, să câştig alegerile la fel ca şi în 2020 (la Târgu Mureş, Reghin şi primăriile de oraşe mai mici şi de comune). Fără echipă, nici eu, ca primar la Sângeorgiu de Pădure, n-aş fi putut să fac ce am făcut, să dezvolt comunitatea din Sângeorgiu de Pădure şi nici UDMR Mureş în anii trecuţi n-ar fi reuşit să obţină ce a obţinut până în 2020. Echipa este o necesitate foarte importantă, fiindcă niciun preşedinte, niciun primar nu poate să facă faţă fără echipă", a declarat presei Csibi Attila Zoltan.

Noul lider al UDMR Mureş a spus că, pe lângă echipă, la fel de importantă este şi unitatea, în special acolo unde populaţia maghiară şi cea română sunt egale numeric sau acolo unde se pot obţine majorităţi în urma colaborării.

"Eu zic că uniunea este cea mai importantă, deci să fim uniţi, asta am cerut de la colegii mei care au fost prezenţi la şedinţă şi asta e foarte important, pentru că suntem foarte diferiţi. Sunt zone în judeţ în care trăim majoritar, aproape 80 la 100%, şi sunt foarte multe localităţi unde suntem minoritari sau suntem jumătate-jumătate cu localnicii români şi trebuie să abordăm totuşi o unitate care să ajute, indiferent de unde vin voturile majoritare şi de cine, ce şi cum se gândeşte în locurile respective", a subliniat noul lider al UDMR Mureş.

Potrivit acestuia, întrucât UDMR Mureş este cea mai puternică organizaţie a Uniunii, va trebui să aibă un cuvânt mai greu de spus în formaţiune.

Preşedintele UDMR Mureş, Peter Ferenc, şi-a anunţat demisia din funcţie în data de 31 ianuarie, arătând că, având şi calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, nu va putea îndeplini ambele roluri în perspectiva campaniilor electorale care urmează, iar interesul Uniunii este acela de a câştiga alegerile, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bai, maghiarilor, cetateni romani care traiti in buna intelegere cu vecinii vostri romani, nu va mai lasati pacaliti de excrocii astia udmr risti care sunt niste profitori la fel ca si politicienii romani. Nu fac nimic altceva decat sa si vada de interesele lor si sa bage ura intre voi?
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436